Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
De profesie inginer de calitate, sibianca Mihaela Popelca a pus bazele unei mici afaceri în care sârma prinde forme și semnificații, relatează Turnul Sfatului.
În timpul care îi mai rămâne liber, în afara locului de muncă full time pe care îl are, Mihaela dă viață unei simple bucăți de sârmă, care în mod normal nu ți-ar atrage atenția.
Face tablouri decorative, rame personalizate, broșe, semne de carte și obiecte de decor, toate având la bază sârma.
„Sunt îndrăgostită de tot ce înseamnă frumos și creativitate. Ziua lucrez în domeniul calității, unde precizia contează, iar seara îmi las imaginația liberă și dau viață ideilor mele prin obiecte hand-made din sârmă modelatoare si lemn. Fiecare piesă pe care o creez poartă o poveste și un strop din bucuria mea de a transforma simplitatea în artă.
Motto-ul este: „Descoperă magia sârmei modelatoare – și lasă-te purtat de povestea fiecărui fir”, spune ea.
Proiectul a început cu o investiție de aproximativ 500 de euro și o mare pasiune pentru frumos, explică sibianca.
„Am cumpărat sârmă, unelte și am dedicat timp să învăț cum să prezint fiecare creație în cea mai bună lumină. Dintr-un hobby s-a născut Wireland – un univers unde ideile prind formă și devin artă. Pentru mine, fiecare piesă este dovada că atunci când pui suflet, orice material simplu se poate transforma în ceva extraordinar”, mai spune ea.