Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ruslan Geremeyev, unul dintre liderii ceceni de pe fontul ucrainean, a fost rănit în luptele pentru Mariupol și se află în spital, potrivit canalului de telegram al liderului cecen Ramzan Kadîrov.
Geremeyev a fost vizitat la spital chiar de Kadîrov, prezent în Ucraina să își îmbărbăteze trupele. Alături de el este și fiul de 14 ani al lui Kadîrov, Adam, îmbrăcat în uniformă militară, potrivit dailymail.com.
Ruslan Geremeyev este considerat principalul suspect în uciderea opozantului rus, Boris Nemțov, unul dintre cei mai mari critici ai președintelui Putin, potrivit The Times.
Nemțov a fost împușcat mortal în februarie 2015, la 200 de metri de zidurile Kremlinului, cu o zi înainte să conducă un miting împotriva intervenției militare ruse în estul Ucrainei. Cinci bărbaţi de origine cecenă au fost arestaţi atunci, însă coordonatorii nu au fost prinși niciodată.
Ruslan Geremeyev a fost rănit după ce sâmbătă s-a lăudat că ar fi cucerit clădirea administrației din Mariupol, în realitate fiind vorba de un sediu periferic.
Foto: Ramzan Kadîrov/ captură video Telegram/Kadyrov_95
Aia stau si se filmeaza atacand blocuri goale si pun filmele pe TikTok, apoi se cara. Kadirov avea un alt video pe TikTok cu o utilitara ucrainiana „capturata” si in departare i se vedea palatul din Cecenia. In alt video se ruga intr-o benzinarie din Ucraina, doar ca aia nu au Rosneft acolo. Cum dracu’ s-a ranit asta? S-a impiedicat de cablul de la microfon?
A fost ranit in timp ce se filma pe tiktok intr-o cladire goala, era atent la telefon, n-a observat ca lipsea balustrada si a cazut pe scari.
am ras la asta cu scarile :)))
„feciorul” e cam supraponderal?… o fi consumator de junk food si mai are ghinionul sa fie baiatul unui … asemanator cu georgica simion…
Din cauză că consuma șoric de porc pe ascuns.
A dat cu capul de usa. 🤣
S-a îmbătat ca porcul și a căzut în canal.
Jalnici, lipsiți de bărbație, ăștia care invadează o țară funcțională, omoară și distrug.
În epoca modernă, un copil folosit conștient în activități extreme, pentru situații extreme, atribuite persoanelor majore, reprezintă o rușine…
Cred că cecenii sunt supraestimați. Ei n-au putut să-și apere țara lor când rușii i-au invadat. De ce-aș crede că vor fi în stare să ocupe Ucraina?
n-au putut ca n-au avut ajutor, nu i-a sprijinit nimeni … au fost multi ceceni care si-au dat viata, dar toata lumea stie ca tactica favorita a rusiei e „divide & conquer”, asa ca l-au cumparat pe „latraul” asta de Kadirov, iar cealalta parte au omorat-o
NU e vorba de aceasi ceceni. In ani ’90 cecenii au castigat primul razboi si l-au piedut greu pe al doilea. apoi au aproape 10 ani de insurgenta in fata fortelor de ocupatie rusa.
Cei din articol sunt niste papusi ale rusilor.
Apropo de partea ucrainienilor lupta si un numar de voluntari ceceni adevarati. Din aia care stiu ce e libertatea.
Tu ai impresia ca sunt acei ceceni care s-au batutu cu rusii, astia sunt niste pacalici pusi de rusi la la putere. Doar niste figuranti.
Astia actori, nu ca Zelensky. 😂😂😂