G4Media.ro

Rușii jubilează pentru că sindicaliști feroviari din Grecia au refuzat să participe…

sursa foto: Pentagon

Rușii jubilează pentru că sindicaliști feroviari din Grecia au refuzat să participe la transportul blindatelor americane. În cele din urmă, transportul a fost realizat

Compania feroviară elenă TRAINOSE amenință cu sancțiuni severe lucrătorii feroviari de la Salonic, care „au refuzat să-și îndeplinească atribuțiile cu privire la trimiterea la Alexandroupoli a unui tren care viza transportul unor tancuri de luptă americane”, se arată într-un articol din presa rusă, care jubilează ca urmare a acestei evoluții, scrie publicația elenă PENTAPOSTAGMA, citată de Rador.

Mai exact, ”de aproximativ două săptămâni, TRAINOSE le cere unor angajați ai gării din Salonic să trimită un tren la Alexandroupoli pentru transportul forțelor americane în Bulgaria și România. Ordinul dat de companie nu a găsit un răspuns favorabil din partea unor lucrători sindicaliști care au refuzat să pună în practică ordinul. Au fost căutate alte persoane care să-i înlocuiască pentru trimiterea garniturii de tren, dar nimeni nu a acceptat să meargă de bună voie”.

TRAINOSE a cerut apoi îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către anumiți angajați, invocând faptul că în contractul lor de muncă se scrie că: „un angajat poate fi mobilizat în funcție de nevoile” companiei.

Un electrician, căruia i s-a ordonat să se afle sâmbătă (4 februarie) la Alexandroupoli, i-a spus clar șefului său că nu va merge nicăieri, subliniind că angajații feroviari nu pot fi folosiți pentru a transporta armament NATO în Ucraina și că nu vrea să fie complice la ostilități.

Șeful companiei a răspuns că angajații nu trebuie să se intereseze de ceea ce transportă trenurile, iar treaba lor este să-și facă treaba corect.

În fața acestei evoluții, au intervenit și organizațiile sindicale din Salonic, care au cerut neparticiparea, neutilizarea căii ferate grecești pentru transportul echipamentelor militare, precum și încetarea amenințărilor la adresa lucrătorilor care refuză să transporte echipamente militare ale NATO.

„Nicio participare a țării noastre la conflictul militar din Ucraina, care este declanșat în interesul celor puțini în detrimentul popoarelor. Concret, cerem ca materialul rulant feroviar al țării noastre să nu fie folosit pentru a transporta armament al SUA-NATO către țările vecine”, se arată în comunicat.

După cum se știe, compania feroviară elenă TRAINOSE a găsit lucrători care au acceptat în cele din urmă să trimită un tren la Alexandroupoli.

Traducerea Rador: Carolina Ciulu / Foto: Tanc american Abrams (sursa: Pentagon)

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

45 comentarii

  1. Trolii jubileaza cand vad ” prieteni ” troli in randul „ziaristilor”

    • În curând vei realiza ca ești spălat pe creier,iar dacă faci jocul trădătorilor atunci e clar cine te îndeamnă pe la spate

  2. „sindicalisti” feroviari…au refuzat.
    Bravo, ma, stiti voi de ce nu va semnati articolele.

    • confuzi. isi semneaza articolele. depinde insa de caz. la asta probabil asa e politica lor. ce voiai? nume prenume, cnp, adresa????

    • Hai mă, nu mai fii rău. Se referea doar la câțiva sindicaliști nu la toți, de asta a scris așa :-)))

    • Titlul e corect gramatical dar la astia pro-rusi e mai greu cu cititul. Daca nu scrie cum e in capul lor nu pricep :)))

  3. Cand te bucuri de lucruri marunte arata cat de jos ai ajuns. 🙂

  4. Ironia draga rusie este ca in lumea civilizata oamenii pot refuza lucruri 😉

  5. asa ar trebui sa refuze si oameni din tarile nato sa trimita trupe si tancuri cand o sa atace turcia pe grecia
    sa raspundem si noi la fel ca nu vrem sa participam
    dra.cu de greci pros.tii

    • Respect feroviarilor greci! România condusă de atârnători, milogi și lingăi a pus la dispoziție aeroporturile pentru avioanele care au bombardat Serbia, prietenă de veacuri. Rușine!

    • Tot pentru sarbul ” Cap de fier ” ! „Serbia prietena de veacuri ” , o fi fost , dar la 1919 nu se dadea plecata din Banat si din Timisoara . Stii ca Banatul a fost ultima parte din Romania care a fost alipita la tara din cauza lor? Nu mai comentez cum s-au comportat sarbii cu romanii dupa revolutie , cand s-au dus si ai nostri sa vanda rulmenti si alte nimicuri pe la Belgrad . Noi le-am cumparat vre-o 20-30 de ani guma de mestecat , Vegeta , blugi ieftini si altele ca astea , iar ei luau de aici papa bun . Nimeni nu le-a spus atunci nimic , ca eram
      ” prieteni de veacuri ” . Asa isi da omul arama pe fata . Mai terminati cu nationalismul vostru sarbesc si dati niste drepturi romanilor din Timoc ca voi aveti cam tot ce vreti in Romania .

    • ptr sarbul Cap de lemn, bai mojicule, Romania nu a pus la dispozitie aeroporturile ptr bombardarea Serbiei. Dar cum sa inteleaga capul tau de lemn asa ceva? Doar s-a pus la dispozitie spatiul aerian, nimic mai mult.

    • Ce-mi place ca stii exact cine esti ! :))

    • Ai pus punctul pe i! Grecii sunt anti- americani până în măduva oaselor,se cred buricul pământului,sunt doar niște întreținuți ai UE.

  6. Ca idee inițiativa e bună,avînd în vedere linia,meridianul ce demarcă Orientul de Occident în care aceste țări au rol de tampon,de arbitru,de neutralitate,doar că acele contracte de muncă nu prevăd abilitatea angajatului de a face politică.Așadar acești angajați sunt apsolviti de orice acuză la nivel moral în efectuare,în executarea sarcinilor de serviciu.
    În cazul excepțional pot lua masuri în a-și proteja viața și integritatea corporală a lor și membrilor familiilor acestora la locul de muncă în fața unei decizii politice la nivelurile cele mai înalte din stat.Pîna atunci….n-ai ce comenta.

    • Tu nu stii nici pe unde vin spatiile de langa semnele de punctuatie si vii sa ne explici cum se scrie „apsolvit”? Pai cine naiba sa mai creada restul aberatiilor care-ti ies din lipsa de creier? :)))

  7. Oamenii nu vor sa participe la acest circ ieftin. Cei care ii critica pe greci sunt invitați sa se înroleze un armata ucraineana și sa-si arate acolo vitejia. Dacă ar întra România în război ar fugi ca potarnichile, dar de la distanta le e ușor sa critice niște oameni care pur și simplu nu vor sa le fie bombardata tara și prefera sa stea deoparte. Asa cum de altfel fac și vitejii care comentează din fotoliu, dar ei fug și se ascund sub fusta nevestelor (cand nu sunt chiar ei neveste) și când tuna afara

    • @Gigi.
      Esti batut in cap. „Circ ieftin”?!.
      „Nu vor sa le fie bombardata tara” – auzi bai rusnacule, lui putin al tau i-a intrat un morcov undeva, sa fereasca Cel de Sus sa cada o racheta pe teritoriul NATO; dupa „succesul rasunator ” din Ucraina, Rusia poate fi facuta zob in cateva zile.

    • Pardon @Gabi

    • dar nu are nicio legatura cu bombardarea. nu asta e motivul pt care se opuneau ci tot felul de alte interese meschine. hai sa fim seriosi, cum sa bombardezi grecia peste alte atatea tari de la rusi? tu realizezi ce spui????
      pai de ce nu le e frica americanilor? sunt foarte aproape de rusi in nord, langa alaska.

    • Noi ne asteptam sa fim aparati in caz de invazie, dar pentru altii nu dorim acelasi lucru, sa se apare in propria tara. Voi sunteti cam batuti in cap

    • Gabi, ca de obicei, esti un putinist natarau !

    • Așa se pare că și la noi in țară sunt multi chiar foarte multi care și-ar vinde și mama și tata și fratele și sora numai lui să îi fie bine, din păcate sunt multi ca tine care se uită numai la interesul propriu felicitări cu ghilimele!!!

  8. Numai lucruri bune au survenit ca urmare a acestui fapt. In primul rand nu s-a inregistrat vreo mare problema ca urmare a intarzierii, pentru ca din fericire nu a existat o urgenta. Pe e alta parte si cel mai important e ca s-au descoperit niste brese care trebuie sa fie remediate. Inca un impediment de care trebuie tinut cont in confruntarea cu dusmanul. Respectivii s-au deconspirat gratis, iar acum e momentul pentru a se lua masuri.

  9. Ca si in Romania, cand auzi „sindicat”, te gandesti intai la filo-rus, nu la filo-american. 😀

  10. Atâta analiză, entuziasm Versus revoltă, când explicația e la îndemână:sunt greci! E lenea!

  11. Sunt mulți comuniști greci care cred ca Rusia face acte caritabile în Ucraina.

  12. Ieșiți din baie și marș la incorporare vitejii de pe Facebook.Veti muri pentru alții ca atât va duce capul.

    • Nu moare nimeni, stai linistit. Suntem parte din NATO.
      NATO are armata profesionista, formata din militari de cariera, nu se va pune niciodata problema de „incorporare”…
      Gaseste-ti o activitate mai inteligenta decat sa postezi rusofilisme

    • Grea esti de cap. Esti ruda cu Sosoaca?

  13. Au fost 2-3 amețiți de greci care nu au vrut să vina la muncă și deja se face mare tam- tam! Exista democrație,deci ,fiecare e liber să spună liber ce dorește și gândește,nu că în Rusia,unde când protestezi ești mazilit! Aveți impresia că din cei peste 6000-7000 de protestatari arestați în toată Rusia, împotriva lui Putin și a războiului ,câți mai trăiesc sau vor mai ajunge acasă vreodată???? In Rusia sa inoculat Teroarea in fiecare persoana in parte! Coreea de Nord e mic copil pe lîngă Rusia acum! Întrebare: Ce se întâmplă cu poporul rus când vor începe ucraineni bombardamentul asupra unor orașe din Rusia? Contraofensiva,replica ! Cu rachete primite de afara sau chiar cu instalațiile capturate de la ruși? Adică acele S300! Va fi jale!

    • Câte zile mai credeți că sunt până când Rusia va capitula în fața Ucrainei?

  14. Pe cei care nu-i lași să moară … nu te lasă să trăiești ca să nu-i lași să moară !

  15. Și ce i-a oprit pe ukrainieni până acum, să bombardeze Rusia?,… Ferească Dumnezeu, abia atunci ar începe războiul adevărat când nu se va mai ține cont de pagube colaterale!

  16. Un banc spune așa : – Ioane! Gheorghe a intrat cu nevasta ta în porumbul lui Vasile. – păi și ce treabă am eu, e porumbul lui Vasile. Cam astfel stau lucrurile, nu ne pasă cât nu ne doare direct pe fiecare și nu este normal.

  17. Dar cand Ucrainienii au trimis 30 autospeciale si 100 pompieri sa le stinga incendile le-au conveit jigodilor!!!

  18. Uite,domnule,pe cine a preferat Churchill în „incidentul șervețelului”!
    Țăranul român nu a avut niciodată vreo afinitate cu bolșevismul,dar peste noapte s-a trezit arindat Rusiei bolșevice.
    Țăranul grec a vrut marxism(a se vedea războiul civil grec de după capitularea naziștilor),dar nu a avut parte de el!Mare păcat…

    • Ce sa-i faci, nu a fost cum s-a dorit. Daca ar fi fost dupa cum ar fi dorit popoarele noi eram capitalisti iar grecii comunisti. Baietii aceia cu servetel au facut alte jocuri. Este limpede ca in Grecia si Bulgaria rusii sunt iubiti de multi. Si nu doar din cauze istorice, afinitati din sec 19. Asta pt ca sunt departe. Daca ar fi mai aproape, ar avea alte impresii. Rusii sunt baieti ,,simpatici”, numai sa stea cat mai departe. Cat despre razboi, cineva spunea ca Rusia poate fi facuta zob in cateva zile. Hitler sperase ca in trei luni…Oricum, rusii si-au bagat coada in multe state din NATO, inclusiv la noi.

  19. Poate mulți nu știu și unui nu își aduc aminte în anii 70 grecii au mai avut idei comuniste s-au și revoltat împotriva ideilor occidentale, atunci au fost anihilată această mișcare, la noi ca în țările socialiste nu s-a vorbit despre asta întâmplător am fost colegi la facultate cu studenți greci cu idei comuniste care studiau la noi cu burse date de statul român acesta fiind solidar cu comuniștii greci, se pare că grecii repetă ideile vechi de a fi solidari cu rusii !!!

  20. Rusia nu mai e comunista. Asa ca sindicalistii astia, daca o fi adevarat, au ales sa ajute niste mafioti in dauna unui popor atacat miseleste.

  21. Grecia uita repede datoria imensa ce a avut la FMI si la Europa, iar acu cativa vor sa dea bine in fata rusilor , pai pe ei cine o sa-I APERE cand le invadeaza țara? Cei 300 de spartani?