Home » Articole » Rusia susține că a respins un atac cu drone dinspre Ucraina, care a vizat un aerodrom militar în Caucaz

Rusia susține că a respins un atac cu drone dinspre Ucraina, care a vizat un aerodrom militar în Caucaz

Rusia susține că a respins un atac cu drone dinspre Ucraina, care a vizat un aerodrom militar în Caucaz
Sursa foto: Genya SAVILOV / AFP
Ascultă articolul

Rusia a afirmat sâmbătă că a respins un atac ucrainean cu drone ce a vizat un aerodrom militar din Osetia de Nord, în Caucazul rus, informează AFP, transmite Agerpres.

„Trei drone aeriene au fost doborâte de sisteme de apărare antiaeriene la Mozdok”, oraş important din Osetia de Nord, a anunţat pe Telegram guvernatorului regiunii, Serghei Meniailo.

- articolul continuă mai jos -

„Potrivit primelor informaţii, dronele au venit dinspre Ucraina”, a precizat el.

Acesta este primul atac cu drone ce a vizat Osetia de Nord, situată la circa 1.500 de km de frontiera ucraineană, de la declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei în februarie 2022.

Atacul „avea drept ţintă un aerodrom militar” local, a susţinut Meniailo.

El a informat despre „mici distrugeri şi incendii”, subliniind că „nimeni nu a fost rănit”.

Ministerul rus al Apărării a confirmat într-un comunicat că a respins un atac cu drone în Osetia de Nord, fără alte detalii.

Ucraina, confruntată cu ofensiva rusă de peste doi ani de zile, replică regulat atacând regiuni ruse.

Kievul a promis că va duce luptele pe teritoriul rus ca represalii la numeroasele bombardamente asupra teritoriului său.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole