Home » Articole » Rusia se declară pregătită să aprovizioneze Mexicul cu gaze naturale lichefiate

Rusia se declară pregătită să aprovizioneze Mexicul cu gaze naturale lichefiate

Rusia se declară pregătită să aprovizioneze Mexicul cu gaze naturale lichefiate
Sursa foto: Linkedin / MOL
Ascultă articolul

Moscova este pregătită să furnizeze Mexicului gaze naturale lichefiate (GNL) şi să facă schimb de tehnologii în domeniul energiei, a anunţat pe platforma X Ambasada Rusiei în Mexic, transmite agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.

„Suntem pregătiţi să lucrăm cu Mexicul. Avem tehnologii GNL foarte bune şi suntem pregătiţi să facem schimb de tehnologii şi să furnizăm gaze naturale lichefiate”, a afirmat ministrul rus al Energiei, Sergei Tsivilev.

- articolul continuă mai jos -

Conform Ambasadei, Rusia este pregătită să ofere tehnologii de extracţie a ţiţeiului adaptate pentru condiţii geologice dificile, şi soluţii menite să îmbunătăţească eficienţa procesării petrolului.

Compania de stat Pemex din Mexic a anunţat, în mai, că lucrează la redeschiderea unor zăcăminte pentru a majora producţia, în condiţiile în care nu reuşeşte să îndeplinească obiectivul de producţie stabilit de Guvern, de 1,8 milioane de barili pe zi (bpd).

În Mexic, Pemex are peste 30.000 de puţuri, din care aproximativ o treime sunt închise. Conform unor documente interne consultate de Reuters, compania se axează pe exploatarea puţurilor pentru a a majora producţia de ţiţei, gaze şi condensat, deşi progresele sunt lente, din cauza finanţării limitate şi a infrastructurii vechi.

Aproximativ 72% din cererea totală de gaze naturale a Mexicului se realizează prin importuri, în principal din Statele Unite.

În ianuarie, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că autorităţile din Mexic accelerează planurile de a dubla capacitatea de stocare a gazelor, pe fondul temerilor că preşedintele Donald Trump ar putea profita de dependenţa ţării de gazele americane.

Reprezentanţii Pemex şi ai preşedinţiei mexicane nu au răspuns imediat solicitărilor de a comenta informaţia.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole