Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Rusia a comunicat joi că a extras şi decodat un fişier dintr-o dronă ucraineană doborâtă la începutul acestei săptămâni, despre care susţine că arată că aceasta viza o reşedinţă prezidenţială rusă şi că va preda informaţiile relevante Statelor Unite, relatează Reuters, transmite Agerpres.
Moscova a acuzat luni Kievul că a încercat să lovească o reşedinţă a preşedintelui rus, Vladimir Putin, în regiunea Novgorod din nordul Rusiei cu 91 de drone de atac cu rază lungă de acţiune şi, ca urmare, Rusia îşi va revizui poziţia de negociere în discuţiile în curs cu SUA privind încheierea războiului din Ucraina.
Ucraina şi ţările occidentale au contestat versiunea Rusiei cu privire la presupusa tentativă de atac.
Într-un comunicat publicat joi pe Telegram, Ministerul rus al Apărării a precizat: „Decriptarea datelor de navigaţie a arătat că ţinta finală a atacului cu dronă ucrainean din 29 decembrie 2025 a fost o ţintă de la Reşedinţa Prezidenţială Rusă din regiunea Novgorod”. „Aceste materiale vor fi transferate părţii americane prin canalele stabilite”, a adăugat ministerul.
The Wall Street Journal a relatat miercuri că oficiali americani din domeniul securităţii naţionale au ajuns la concluzia că Ucraina nu l-a vizat pe Putin sau una dintre reşedinţele sale într-un atac cu dronă. Reuters nu a putut verifica imediat informaţia.
Ucraina a negat că ar fi efectuat un asemenea atac şi a descris acuzaţia drept parte a unei campanii de dezinformare ruseşti menite să creeze o ruptură între Kiev şi Washington după întâlnirea de la sfârşitul săptămânii dintre preşedintele SUA, Donald Trump şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
N-au comunicat corect. Trebuiau să anunțe că „mai” lucrează „dovezi”. Sau că vor face dovezi din ce in ce mai bune, până căpiem toți și îi credem.
Mama lor de mincinoși. La aia tre’ luat absolut totul invers.
Să aibă grijă să nu scrie linii de coad în rusă.
Asta e in stare sa darime un oras intreg cu locuitori cu tot ca sa „dovedeasca” doar dementa galopanta putinista
Povestea asta e pierdere de vreme, mi se pare.
Asa, si daca i-au atacat resedinta si-au incercat sa-l asasineze – care-ar fi problema, in contextul dat?!? Treaba asta cu asasinatele functioneaza doar unidirectional???
Ghinionul rusilor ca n-au reusit (inca) sa-l asasineze pe Zelenski, ghinionul ucrainenilor ca n-au reusit (inca) sa-l asasineze pe Putin.
Trump e printre putinii pamanteni care par sa creada sincer ca doar rusii au un soi de drept divin sa-si ucida oponentii.
Și Hitler a prezentat ”dovezi” că Polonia a atacat ”prima”….