
Rupere de nori în zona municipiului Făgăraş. Un copac a căzut peste o maşină aflată în mers, străzi au fost acoperite cu apă
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din judeţul Braşov a provocat pagube materiale şi afectat traficul rutier. Un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite cu apă şi depozitul unui supermarket a fost inundat, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Ploaia torenţială a paralizat circulaţia rutieră pe mai multe străzi din municipiul Făgăraş, sâmbătă după amiază. În zona podului de pe strada 13 Decembrie, un autoturism a rămas blocat în apă, echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov intervenind pentru scoaterea acestuia. Pe strada Mihai Eminescu, apa a intrat într-un un depozit aparţinând unui supermarket, pompierii acţionând cu motopompe pentru evacuarea acesteia. Pe mai multe străzi din oraş carosabilul a fost acoperit cu apă, traficul rutier fiind perturbat. Tot în zona municipiului Făgăraş, pe drumul judeţean 104 C, un copac s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, între localităţile Săsciori şi Horezu. „În urma incidentului, circulaţia a fost blocată pe ambele sensuri de mers. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de descarcerare din cadrul Detaşamentului de Pompieri Făgăraş, pentru degajarea carosabilului”, au transmis oficialii ISU Braşov. La ora transmiterii acestei ştiri, autorităţile monitorizează în continuare evoluţia fenomenelor meteorologice pentru a acţiona în caz de necesitate.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.