Românii și falsele așteptări despre munca în Germania: cum ajung să fie exploatați muncitorii în șantiere, abatoare sau ferme

Un reportaj publicat de Frankfurter Allgemeine Zeitung însoțește muncitori români care se întorc din Germania nu doar cu bani mai puțini decât sperau, ci și cu boli și alte traume, arată Deutsche Welle.

În microbuzul care traversează anevoios dinspre Transilvania către Suceava, șerpuind prin Carpații Meridionali, călătoresc o infirmieră, mai mulți muncitori constructori, un portbagaj cu tot felul de lucrușoare, banii pe care i-au câștigat în Germania și bolile profesionale de care au început să sufere acolo. Au plecat de la Frankfurt cu o zi în urmă și până acasă vor fi parcurs 26 de ore de drum cu genunchii strânși, încremeniți sub bărbie. Peisajului idilic al Bucovinei îi lipsește ceva – pe pășunile din dosul gardurilor ce se întind de-a lungul șoselei nu mai paște nici un animal. E unul din momentele de tristețe dinspre finalul lungii călătorii. „Aici nu mai are cine să crească animale”, spune unul dintre muncitori. Cei tineri au plecat să lucreze în construcții, în Germania, cei rămași sunt bătrâni și nu se mai încumetă să țină vaci sau oi, nici măcar găini. Nici locurile de muncă care existau înainte de 1989 nu mai sunt.

Sclavia, prețul unei case

Când microbuzul ajunge la destinație, unul dintre pasageri are nevoie de ajutor pentru a coborî. Îi e greu să se miște de unul singur. A început cu o hernie de disc pe care nu a tratat-o și care a provocat complicații neurologice severe. După 20 de ani de munci cu jumătate de normă pe diverse șantiere, cu contracte pline de omisiuni sociale și medicale, românul întors acasă s-a ales cu o casă ridicată în timp în satul natal – și decontul acesteia, cuantificat în sănătatea șubrezită, povestește Frankfurter Allgemeine Zeitung, într-un reportaj dedicat constructorilor români tratați ca sclavi în Germania.

Autorii articolului sunt doi sociologi, unul cercetător la Institutul pentru Cercetare Socială al Universității Goethe din Frankfurt, Christian Sperneac-Wolfer, celălalt profesor la aceeași instituție academică, Ferdinand Sutterlütty. Iar relatarea din ziarul german este sinteza ușor comercializată, cât să fie digerabilă cititorilor celui mai mare ziar conservator din Germania, a unui studiu mai amplu la care cei doi au lucrat și pe care l-au publicat în cel mai recent număr al revistei „Sociologie Românească”.

Nu cu mulți ani în urmă, în miezul pandemiei, printre știrile care au făcut valuri deopotrivă în Germania și România au fost cele legate de condițiile de muncă ale românilor care aleg să culeagă sparanghel în Republica Federală sau se angajează măcelari în marile abatoare industriale. Deutsche Welle a relatat, de-a lungul vremii, despre abuzurile angajatorilor germani în diverse branșe în care piața are nevoie de import de forță de muncă și recurge deseori la est-europeni, în special la români. DW a relatat și despre vizita fostului ministru al Muncii Violeta Alexandru, de altfel, până acum, singurul responsabil guvernamental de rang înalt de la București care s-a arătat interesat de soarta românilor care muncesc în condiții improprii în Germania, dar și despre posibile soluții de consiliere locală a muncitorilor.

Mirajul muncii afară

Studiul care a inspirat articolul apărut astăzi în Frankfurter Allgemeine Zeitung estimează la zeci de mii numărul românilor care, în Germania, lucrează în construcții. Muncesc mult peste normă, orele suplimentare nu le sunt plătite, uneori nici leafa propriu-zisă nu vine fără certuri cu angajatorii, cazurile de boli profesionale sunt mușamalizate pentru ca zilele nemuncite din cauze de recuperare să nu le fie contabilizate.

Când pleacă de acasă, muncitorii români sunt ademeniți de mituri: suta de euro câștigată într-o zi din care vor pune deoparte pentru a-și porni, peste vreo cinci ani, un viitor profesional de succes, respectul pentru angajat și pentru reguli, legislația germană care nu lasă loc de tocmeală. Un tablou atractiv, spun autorii articolului din FAZ. Realitatea este, însă, complet diferită și descrierea ei ca „sclavie” nu este nicidecum o denaturare foarte gravă.

„Sunt supuși unor condiții de muncă în care exploatarea este sistematică. Peste tot întâlnim povești despre furtul salarial la scară semnificativă. Orele lucrate adesea nu sunt contabilizate. Lucrătorii sunt complet înșelați cu privire la plata concediului prin rapoarte false către SOKA-BAU (casa de asigurări sociale a branșei construcțiilor – n.red.). Alții sunt pur și simplu radiați de la casele de asigurări de sănătate chiar în timp ce lucrează încă pe șantier de către angajatorii care uneori refuză să le plătească salariul în caz de boală sau accidente de muncă.

Contractele de muncă acoperă de multe ori doar 20 de ore pe săptămână, deși în realitate se lucrează 55 de ore sau chiar mai mult, indiferent de condițiile meteo și fără a ține cont de riscurile la care este expusă sănătatea angajaților”, relatează ziarul de orientare conservatoare, care apare la Frankfurt. Așa că din suta de euro pe zi visată de acasă se ajunge la un net de 11 euro și 50 pe oră. Per total, la sfârșitul lunii, rezultatul este cu un pic mai generos decât salariul mediu din Suceava – și, asta, în condiții grele de muncă și locuințe improprii, în „găuri de șobolani” sau în „junglă”, cum spun muncitorii cu care au discutat autorii studiului și articolului din FAZ: trei-patru într-o cămăruță cu gândaci și mucegai pe la colțuri, cu baie și bucătărie comune, de care se folosesc până la 60 de bărbați. Există și varianta unei locuințe oferite de angajator, însă la orice conflict cu acesta, există riscul evacuării. Așa, notează ziarul german, de bine de rău, rămâne măcar un acoperiș deasupra capului dacă vrei să cauți un alt loc de muncă. O formă ciudată de „mobilitate” profesională.

Drumul de la Frankfurt la Suceava e lung, obositor și presărat cu glume și povești de pe șantier sau despre bătrânii îngrijiți. Curg sfaturi și avertismente, cele mai multe despre riscul de a pierde toată agoniseala la păcănele. Dar și despre ce angajatori trebuie evitați. Nu e deloc ușor, pentru că oricât de serios și promițător ar fi beneficiarul construcției finale, de la finanțator până la muncitorul român se întinde, cum observă unul din pasagerii microbuzului, „un hățiș de antreprenori generali și subcontractori în dosul căruia se ascunde un lanț de vulnerabilități de care profită acești hoți care fură din banii celor care lucrează”.