G4Media.ro

România se clasează la mijlocul grupului de state UE care produc cele…

Sursa foto: Unsplash/ Ella Ivanescu

România se clasează la mijlocul grupului de state UE care produc cele mai mari emisii de carbon / O treime din energia consumată anual e produsă în centrale vechi pe cărbune ori gaze naturale

De la invazia rusă din Ucraina din februarie 2022 producția de energie electrică din cărbune a crescut în UE cu 1,5%, conform grupului de reflecție Ember. Concomitent, conform Eurostat, volumul emisiilor cu efect de seră a crescut în 16 state UE în trimestrul trei al lui 2022, transmite Euronews, citată de Rador.

România se clasează undeva la mijlocul grupului de state UE care produc cele mai mari emisii de carbon – Polonia emițând cel mai mult. Polonia folosește cărbune pentru a-și produce cea mai mare parte a energiei.

Țările care emit cel mai puțin sunt Franța – care se bazează în principal pe energia nucleară -, Luxembourg și Suedia.

„Combustibilii fosili sunt încă foarte răspândiți în producția de energie pentru noi, din două motive. În primul rând fiindcă energia regenerabilă încă e foarte intermitentă pe moment. Nu ne poate furniza de una singură toată energia necesară pentru a ne alimenta casele, pentru a ne încălzi casele”, a declarat Rick de Oliveira, expert în comerțul cu energie la Telf AG.

„Și în al doilea rând deoarece, din cauza lipsei aprovizionării, prețul gazelor a explodat de tot”, a declarat el pentru Euronews.

În România o treime din energia consumată anual e produsă în centrale vechi pe cărbune ori gaze naturale, iar din această cauză scumpirea gazelor a dus și la scumpirea energiei pentru consumatori.

„Ne bazăm tot mai mult pe centrale care îmbătrânesc, atât timp cât nu facem noi investiții”, a explicat experta în energie Otilia Nuțu.

„Lucrurile nu se vor schimba peste noapte, iar noi am pierdut ani. Aceasta e problema, fiindcă noi nu am făcut investiții în ultimii șase ani”, a precizat ea.

Până în 2016 au existat diverse programe de susținere a investițiilor, iar statele europene au cheltuit în total 1 trilion de euro pentru a subvenționa facturile tot mai scumpe ale populației.
Dar, afirmă Rick de Oliveira, guvernele ar trebui să investească mai mult în producția internă de energie regenerabilă, în special în cea solară și în baterii pentru stocarea respectivei energii solare.

Conform Eurostat, statele UE au emis în atmosferă în trimestrul trei al lui 2022 854 milioane de tone de dioxid de carbon, din care pentru 3,5% e răspunzătoare România.

Sursa: Euronews/ Rador/ Traducere: Andrei Suba

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...