Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Naționala de tineret a României a pierdut, miercuri seară, primul meci din cadrul Campionatului European de fotbal 2025, care se desfășoară în Slovacia, în fața Italiei, scor 0-1.
Unicul gol al partidei a fost înscris de mijlocașul celor de la AS Roma, Tommaso Baldanzi, în minutul 26, după un șut deviat.
Românii au ratat un penalty, la ultima fază a primei reprize, prin Louis Munteanu. Portarul Desplanches a ghicit colțul și a respins balonul, Italia reușind să intre în cele din urmă cu avantaj la cabine.
În repriza a doua, italienii s-au mulțumit să închidă jocul, iar românii au avut mai multe situații de a înscrie. Cea mai importantă, pe minutele de final, atunci când Mitrov a ratat cu poarta goală, lobând în afară mingea.
Stoica de la FC Hermannstadt a reușit să înscrie în repriza a doua, însă golul a fost anulat pentru offside.
Pentru selecționata U21 a României urmează un meci greu cu Spania, sâmbătă, 14 iunie, de la ora 19:00.
Articolul inițial:
Naţionala României Under 21 e condusă la pauză de naționala Italiei, într-un meci din grupa A a Campionatul European de tineret din Slovacia, transmite News.ro.
Meciul se joacă la Trnava, iar românii sunt conduși după un gol marcat de Baldanzi în minutul 26.
În minutul 45+2, Louis Munteanu a ratat un penalty. Portarul italienilor, Desplanches, a ghicit colțul unde a executat jucătorul CFR Cluj, iar scorul rămâne 1-0.
Componenţa echipelor:
ITALIA: 1. Desplanches – 2. Zanotti, 6. Ghilardi, 5. Pirola-cpt., 3. Ruggeri – 14. Fabbian, 4. Prati, 7. Ndour – 11. Baldanzi, 10. Gnonto, 17. Koleosho. Selecţioner: Carmine Nunziata
Rezerve: 12. Zacchi, 22. Sassi – 8. Casadei, 9. Ambrosino, 13. Kayode, 15. Coppola, 16. Turicchia, 18. Doumbia, 19. Guarino, 20. Pisilli, 21. Fazzini, 23. Bianco
ROMÂNIA: 1. Sava – 16. Strata, 3. Ignat, 6. M. Ilie, 11. Borza – 17. Corbu, 5. Akdag, 8. Grameni – 7. Stoica, 9. Munteanu-cpt., 19. R. Ilie. Selecţioner: Daniel Pancu
Rezerve: 12. Hindrich, 23. Rafailă – 2. D. Sîrbu, 4. Amzăr, 10. Oct. Popescu, 13. Duţu, 14. Mitrov, 15. Vulturar, 18. Burnete, 20. Perianu, 21. C. Mihai
Meciul de Trnava este arbitrat de o brigadă din Grecia, cu Vassilis Fotias la centru, în timp ce asistenţi vor fi Andreas Meintanas şi Michail Papadakis. Cel de-al patrulea oficial este Igor Stojchevski din Macedonia de Nord.
La ediţia din acest an de EURO U21 va fi utilizat şi sistemul VAR pe toată durata turneului final. Pentru meciul României cu Italia, în camera VAR se află Angelos Evangelou din Grecia şi Bastien Dechepy din Franţa.
În primul meci al grupei, Spania a învins Slovacia, scor 3-2.
Programul partidelor:
Sâmbătă, 14 iunie: Spania – România (Bratislava, ora 19:00) | Slovacia – Italia (Trnava, ora 22:00)
Marţi, 17 iunie: România – Slovacia (Bratislava, ora 22:00) | Spania – Italia (Trnava, ora 22:00).
Păcat de golul italienilor. Am fost peste ei la toate capitolele. Mai mare placerea să urmărești U21 decât naționala mare. Băieții ăștia chiar joaca fotbal.