
România a trimis în Bulgaria un elicopter Black Hawk cu sistem de stingere a incendiilor Bambi Bucket
Bulgaria se luptă în prezent cu incendii forestiere severe, în urma valului de căldură care a cuprins o mare parte a Europei, iar la cererea autorităților bulgare, România a trimis de urgență un elicopter Black Hawk echipat cu sistem de stingere a incendiilor, relatează Trud, citat de Rador.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Autoritățile bulgare au solicitat asistență imediată din partea Uniunii Europene. Astfel, România, Ungaria, Franța, precum și Slovacia, Suedia și Republica Cehă vor trimite elicoptere pentru a stinge incendiile din zonele afectate. Elicopterul Black Hawk a decolat în această dimineață de pe baza aeriană București și se îndreaptă spre Bulgaria.
Inspectoratul General de Aviație al Ministerului de Interne a trimis în Bulgaria un elicopter Black Hawk echipat cu sistem de stingere a incendiilor Bambi Bucket pentru a ajuta autoritățile în gestionarea incendiilor forestiere din zonele Strumiani și Trăn. Misiunea a fost activată la cererea Bulgariei prin intermediul Mecanismului European de Protecție Civilă și marchează prima intervenție în afara României a elicopterelor Black Hawk pentru stingerea incendiilor.
Pe plan intern, două elicoptere SMURD au fost deja mobilizate în județul Suceava pentru căutarea, salvarea și evacuarea persoanelor afectate de inundații. Capacitatea de intervenție aeriană poate fi suplimentată, dacă este necesar, cu alte elicoptere din flota IGAV – EC-135 și Black Hawk.
De asemenea, avioanele și elicopterele din punctele de operare aeromedicale sunt în continuare disponibile pentru misiuni de evacuare medicală de urgență în sprijinul cetățenilor afectați de situații de criză.
România își menține angajamentul de a sprijini comunitățile, atât la nivel național, cât și internațional, printr-un răspuns rapid și eficient la solicitările din domeniul managementului situațiilor de urgență.
Traducerea Rador: Mirela Petrescu
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.