Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
După câteva luni de anchetă, un român de 32 de ani și un italian de 36 de ani au fost arestați și acuzați de jaf armat, anunță presa italiană.
Jaful a fost comis toamna trecută la o benzinărie din Massarosa, de lângă Pisa.
Cei doi au antecedente penale și au reușit să ia în jaful de la benzinărie, sub amenințarea unui pistol, peste 2.000 de euro în numerar.
Au fost analizate imaginile de pe camerele de supraveghere și a modului de operare al infractorilor. Pentru a putea fi prinși.
Printre altele, cei doi hoți au fost acuzați și de tăinuire, deoarece au folosit o mașină și un scuter furate pentru a comite jaful.
Românul de 32 de ani a fost acuzat și de un furt comis într-o casă din comuna Massarosa.