Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Fostul ministru britanic de finanţe Rishi Sunak a câştigat joi şi al doilea tur al alegerilor interne pentru desemnarea liderului Partidului Conservator britanic, care-l va înlocui pe premierul demisionar Boris Johnson, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Sunak a obţinut 101 voturi ale deputaţilor conservatori, urmat de Penny Mordaunt, secretar de stat în Ministerul Comerţului, cu 83 de voturi, şi de şefa diplomaţiei, Liz Truss. Mai rămân în competiţie şi Kemi Badenoch şi Tom Tugendhat, care au obţinut 49 şi, respectiv, 32 de voturi.
Suella Braverman, care a obţinut 27 de voturi, a fost eliminată.
În urma voturilor succesive, care ar trebui să se încheie înainte de 22 iulie, la fiecare rundă va fi eliminat cel puţin câte un candidat – sunt de asemenea eliminaţi toţi cei care obţin sub 30 de voturi – până când rămân doi finalişti, iar câştigătorul va fi cunoscut pe 5 septembrie în urma unui vot la care vor participa toţi membrii partidului.