Ria Novosti, propaganda Kremlinului, publică relatarea unui soldat scăpat din încercuirea ucrainenilor: ”Avem căști de fier tragicomice sovietice. Nu toată lumea are veste. Lunetiştii noștri erau înarmați cu puști din 1939” / ”Nu știu unde sunt prietenii mei. Au murit sau sunt încă înconjurați”

Fără veste antiglonț, fără pregătire militară, fără hrană și cu arme vechi. Un comandant care dă comanda retragerii doar unui grup de soldați și speranța că noii recruți trimiși de Moscova vor fi sănătoși și eventual o pregătire mai bună. Toate aceste lucruri apar într-o relatare apărută pe agenția de presă rusă Ria Novosti.

După luni de propagandă, oficiosul Kremlinului scrie despre realitatea din teren așa cum a fost văzută de un soldat considerat erou. Iar asta, pentru că a reușit să supraviețuiască pe teritoriul inamic.

Alexander Shemyakov, de 33 de ani din Lugansk era profesor de muzică atunci când a fost luat în armată să lupte împotriva ucrainenilor.

Din start spune că deși nu avea niciun fel de pregătire militară, însă nici după recrutare nu a primit una.

”Înainte de a fi trimiși pe front, nu prea au avut timp să se antreneze”, scrie Ria Novosti.

„Am făcut un antrenament minim pe cursa cu obstacole. Comandantul companiei noastre a făcut doar un briefing. Unora li s-a arătat cum să folosească RPG (n.r. lansator de rachete. Majoritatea RPG-urilor pot fi purtate de un soldat individual și sunt utilizate frecvent ca arme antitanc.). Totul a fost la nivel elementar. Mulți, ca mine, nu au servit în armată, nu aveau experiență militară”, povestește el.

”Echipamentul la început a fost de asemenea slab. <Au scos o mitralieră. Și căști de fier tragicomice sovietice. Nu toată lumea are veste antiglonț. Mai târziu, comandanții le-au găsit cumva. Și lunetiștii noștri, de exemplu, erau înarmați cu puști Mosin din 1939>.

Și mâncarea era restrânsă. Dar apoi a devenit mai bine. <Da, și pachetele de acasă cu țigări și mâncare au ajutat mult>, povestește militarul.

Ce scrie Ria Novosti:

”Regimentul său a fost trimis lângă Balakleia, în zona uzinei, unde au fost bombardamente grele. Apoi au fost de serviciu la punctul de control Izium-Harkov, inspectând mașinile locale. Mai târziu, au fost transferați la Volkhov Yar, iar apoi pe linia frontului – la Volchiy Yar.

(…)

A fost de serviciu timp de patru luni consecutive non-stop. Până în septembrie, când a început ofensiva Forțelor Armate ale Ucrainei.

„Linia de apărare nu a fost continuă. Erau din ce în ce mai puțini militari ruși. Drept urmare, au rămas aproape doar trupele mobile – așa ne numesc ei aici. Și ceva artilerie.

Bombardamentul a început din cealaltă parte – au fost ghidați de drone. „Un obuz a zburat în centrul de comunicații. Apoi echipamentul inamic greu s-a deplasat către noi. Ni s-a ordonat să ne retragem, asta ne-a salvat. Era imposibil să rezistăm armatei de tancuri. Erau 30, nu mai puține. Ce să faci cu mitraliere împotriva lor?”

Ne-au ordonat să luăm apărarea în Krasny Yar. Dar mulți erau morți. Au spus la radio că un tanc inamic se apropie din lateral. Un alt bărbat, Serghei, și cu mine am coborât la subsol. „Un tanc. Am înțeles că în curând vor începe curățenia. Am riscat, ne-am târât în ​​mod miraculos de acolo, profitând de momentul oferit”.

Aparent, continuă Alexander, în timp ce stăteau la subsol, unii dintre colegi au fost scoși cu camioanele KamAZ, alții au plecat pe jos.

„Evident, li s-a ordonat să se retragă mai departe. Dar noi nu știam – radioul mergea în subsol. Nu îi reproșăm nimic comandantului. A făcut ce a putut. A fost mai bine așa, decât să încerce să-i ia pe toți, și să nu reușească să salveze pe nimeni. Are 44 de ani, este miner”

Rămași singuri, cei doi au decis să meargă spre casă. ”Totuși, uneori a trebuit să mă târăsc ca să nu fiu observat”. Se mișcau doar noaptea. Primele zile au fost ghidați de soare și stele.

”Am dormit în pădure, am înghețat – era periculos să facem foc”. Au riscat doar o singură dată. „L-am aprins sub trunchiul unei cătine, într-o groapă. Focul era ca un zeu pentru noi”.

Au mâncat ce au găsit: păducel, grâu, ciuperci crude.

„Ciuperci, fluturi. Odată am găsit ciuperci uriașe de lapte. Când le-am văzut pentru prima dată am aranjat un ospăț. Ne-am gândit că ne vom otrăvi, dar nimic nu mai conta”.

Odată au găsit rații uscate într-o groapă de gunoi.

„Serghey știa să facă multe cu mâinile lui. De exemplu, știa să se descurce cu albinele. Când am dat peste o stupină, am luat miere”.

(…)

„De obicei nu intram în localități. Multe, din câte am înțeles, de mai multe ori au trecut sub controlul uneia sau celeilalte părți, deci nu știam. Și de la distanță nu este clar cine este acolo. Într-una din ultimele zile, tot am intrat într-un sat pentru a lua apă Și aproape că am dat peste o patrulă ucraineană. Un moș ne-a avertizat – un localnic.”

Zece zile mai târziu, telefonul a avut din nou semnal pentru prima dată.
”Am stabilit contactul cu comanda – am înțeles unde să mergem”.

Epuizați, și-au făcut drum prin mlaștină și stuf. Am traversat râul Oskol cu ​​o barcă veche abandonată. În Svatovo, după 130 de kilometri de călătorie, au fost preluați.

Alexandr este sigur: rugăciunile au ajutat.

„Dumnezeu a scos-o. Ca să nu-mi scot gândurile rele în cap, am citit Tatăl nostru și rugăciunea către Arhanghelul Mihail. A ajutat mult. Și s-au rugat pentru noi acasă. Ira și mama ei au mers la biserică. Toate rudele, colegii. Mulțumesc tuturor.”

În timpul retragerii, aproximativ jumătate din plutonul lor a dispărut.

„Nu știu unde sunt prietenii mei. Au murit sau sunt încă înconjurați. Au existat zvonuri acasă că suntem cu toții dezertori. Dar, în cele din urmă, nimeni nu ne-a reproșat nimic”

În prima linie, ei – locuitori obișnuiți ai regiunilor Lugansk și Donețk – se întâlneau adesea cu „băieți cool”.

„Unități de foarte bună calitate ale armatei ruse – toate bine înarmate. Și sunt mulți oameni buni motivați printre voluntarii din Donbass. Dar au văzut și cum studenții de ieri au fost puși, de exemplu, pe tunuri antitanc. Iar inamicul are recunoaștere și drone – lovesc cu precizie”

Prin urmare, mulți de aici își pun mari speranțe în mobilizarea parțială și referendumuri privind intrarea Donbassului în Rusia.

„Așteptăm cu nerăbdare întăriri – bineînțeles, ne bucurăm de acest lucru. La urma urmei, nu o putem face singuri. Sperăm doar ca mobilizații să fie pregătiți, nu ca noi. Și vor fi duși prin comisii medicale, pentru că nu există prea multă simpatie acum pentru cei bolnavi”.

Se vor vindeca singuri și, de asemenea, se vor întoarce în prima linie. Alexandr și Serghei au primit doar o săptămână de vacanță”, scrie Ria Novosti.