Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Guvernul vrea să reincrimineze reținerea și neplata contribuțiilor sociale și să aplice închisoare de la 1 an la 5 ani sau amendă pentru angajatorii care utilizează această practică, prevede „ordonanța trenuleț” pusă joi în dezbatere publică. O astfel de idee a mai fost lansată de PSD în 2017, dar Guvernul de atunci a renunțat la ea după proteste ale mediului de afaceri. Este important de menționat că unii dintre cei mai mari neplătitori de contribuții sunt chiar companii de stat.
„Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 5 ani sau cu amendă reținerea și neplata, încasarea și neplata ori, după caz, nereținerea sau neîncasarea, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuțiilor”, arată actul normativ discutat acum de Guvern.
Impozitele și contribuțiile vizate:
Citește integral pe economedia.ro
Mie mi se pare corect! Așa se poate începe curățenia în piață!
Felicitari , prima initiativa buna dupa multi ani dar ar trebui sa o aplice corporatiilor prima data.
Te inseli, marile corporatii platesc cas-urile.
Companiile de stat sunt cele mai mari restantieri la bugetul de stat…
Mai lasa propaganda anti-corporate…
Corporatiile platesc intotdeauna, dar cand esti ingust la minte si chior nu vezi realitatea, doar ce ti se spune de 31 de ani si chiar mai mult „Vin strainii, strainii sunt de vina,etc”. Cand cei care vor sa fenteze sunt chiar romanii, ei sunt si cei care dau minimul pe economie si cateodata nu dau nici restul in mana (munca la gri). Mai iesit din satul ala in care nu ai mai iesit niciodata si vezi ce se intampla cu adevarat in tara.
Deci:
1. PSD a votat legea lui „Mitraliera” Radulescu ca toti hotii si coruptii Romaniei sa scape de inchisoare daca dau prejudiciul inapoi (promulgata miseleste de Iohannis fara retrimitere la parlament), incurajand hotia.
2. Acelasi PSD (dar si colegul lui PNL), care conduce finantele tarii dupa 1989, nu face nimic sa recupereze prejudiciile stabilite de instante in cazul unor penali celebri, cum e secur!stul Dan Voiculescu.
3. Acelasi PSD a dat amnistii fiscale pentru mafioti precum Negoita (PSD), care a scapat de datorii de 50 milioane de euro catre statul roman.
4. Acum PSD vrea sa bage la puscarie angajatorii care nu platesc la stat contributiile angajatilor? Corect, trebuie penalizati, dar de ce i-a facut scapati pe hotii de la punctele 1-3?
Pentru că nimeni nu-i perfect😂