Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele rus Vladimir Putin și-a sărbătorit cea de-a 70-a aniversare cu puțină fanfară și cu un decret vizând o investiție energetică occidentală crucială, relatează Reuters.
Vladimir Putin a împlinit în 7 octombrie vârsta de 70 de ani.
Liderul Rusiei se confruntă în acest moment cu un val de critici fără precedent în țară, în urma rezultatelor tot mai evidente privind eșecul invaziei din Ucraina.
Reuters relatează că programele de știri din Rusia au făcut doar referiri sumare legate de aniversarea de vineri a președintelui Putin, iar manifestările ar fi fost discrete – în contrast cu cele de acum o săptămână, când Putin a organizat un concert uriaș în Piața Roșie pentru a proclama anexarea a aproape o cincime din teritoriul ucrainean.
E păcat pentru el că n-a profitat cum se cuvine de ultima aniversare.
Dupa cum arată situația actuală, e posibil ca la urmatoarea aniversare să fie felicitat de Stalin, Hitler, Ceașcă etc, la un „foc de tabără” întreținut de Aghiuță !
Fara zgomot, dar un foc de articifii tot a fost la finalul zilei. Doar ca nu in Moscova, ci pe podul din Crimeea 🥳🥳🥳
👍🏾👍🏾👍🏾👌
A organizat acum o saptamana cev a, dar tot din buncar.
Remarcab ila si ideea deontologului care e frustrat ca Putin nu a pus pe sociale imagini de la chef. Reporterul de azi nu poate sa scrie decat ce putem citi si noi pe sociale. Daca nu urci pe sociale, e ca si cum nu s-a intamplat pentru deontologul care alminteri cere donatii pentru „jurnalism”.
Odată cu Putin cade întreg sistemul bolșevic 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂
… cu mult ZGOMOT și… „ARTIFICII” pe POD 👍🏾