
Reuniune a mai multor miniştri europeni de externe la Londra, pe tema Ucrainei, după ultimatumul privind armistiţiul
Miniştrii de externe din mai multe ţări-cheie europene se reunesc luni la Londra pentru discuţii „capitale” despre Ucraina, la două zile după ultimatumul adresat Moscovei de aliaţii Kievului pentru a accepta un armistiţiu, relatează AFP.
Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
În jurul şefului diplomaţiei britanice David Lammy, vor fi prezenţi la Lancaster House omologii săi german, polonez şi spaniol.
Franţa va fi reprezentată de ministrul responsabil cu Europa, Benjamin Haddad, iar Uniunea Europeană, de şefa diplomaţiei sale, Kaja Kallas. Un reprezentant italian va fi, de asemenea, prezent la această întâlnire în aşa-numitul format „Weimar”, lansat în februarie şi care s-a reunit deja de şase ori de atunci, transmite Agerpres.
Aceste „discuţii capitale” se vor concentra pe „eforturile comune pentru a consolida securitatea europeană şi pentru o pace justă şi durabilă în Ucraina”, a transmis Ministerul de Externe într-un comunicat.
„Trebuie să rămânem uniţi, aliaţi în protejarea suveranităţii, păcii şi Ucrainei”, a declarat Lammy, citat în comunicat.
Potrivit acestuia, liderii europeni se confruntă cu o „provocare” care „nu implică doar viitorul Ucrainei”, ci „este existenţială pentru Europa în ansamblu”.
Şeful diplomaţiei britanice a purtat duminică discuţii cu omologul său american Marco Rubio, care l-a asigurat că „prioritatea (Washingtonului) este obţinerea încheierii luptelor şi a unui armistiţiu imediat”, potrivit purtătoarei de cuvânt a acestuia, Tammy Bruce.
De partea franceză, se aşteaptă să se sublinieze în special „necesitatea de a menţine şi a creşte (presiunea asupra) Rusiei”, a precizat Ministerul Afacerilor Externe pentru AFP.
Această întâlnire are loc la două zile după vizita la Kiev a preşedintelui francez Emmanuel Macron, cancelarului german Friedrich Merz, prim-ministrului polonez Donald Tusk şi prim-ministrului britanic Keir Starmer, în cadrul „coaliţiei voluntarilor”.
Ucraina şi aliaţii săi europeni, împreună cu Statele Unite, au adresat Moscovei un ultimatum pentru a accepta un armistiţiu „complet şi necondiţionat” de 30 de zile începând de luni, iar în caz contrar Rusia s-ar expune la noi „sancţiuni masive”.
Ministerul de Externe britanic a indicat că Londra va anunţa luni „noi sancţiuni împotriva actorilor care susţin invazia ilegală” asupra Ucrainei de către Rusia.
Săptămâna trecută, Regatul Unit şi-a extins sancţiunile împotriva „flotei fantomă” folosite de Moscova pentru a-şi exporta petrolul şi gazul.
Fără a răspunde direct la ultimatumul aliaţilor Kievului, preşedintele rus Vladimir Putin s-a declarat „pregătit pentru negocieri fără nicio condiţie prealabilă” şi a propus să le înceapă joi la Istanbul.
Imediat, omologul său ucrainean Volodimir Zelenski l-a invitat duminică pe Putin să se întâlnească „personal” joi la Istanbul.
Nu este clar deocamdată dacă Zelenski condiţiona venirea sa în Turcia de acceptarea prealabilă a unei încetări a focului din partea Rusiei.
Preşedintele american Donald Trump a îndemnat duminică Ucraina şi Rusia să se întâlnească „imediat”, fără a mai aştepta o încetare a focului.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.