Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu a anunțat măsuri speciale de circulație și ordine publică pentru finala Cupei României, care se dispută miercuri, de la ora 20:00, pe Stadionul Municipal din Sibiu, transmite Mediafax.
Polițiștii au transmis că mai multe artere din zona stadionului vor fi închise circulației între orele 18:00 și 20:00, precum și timp de 45 de minute după încheierea partidei. Restricțiile vizează străzile Rennes, Școala de Înot, Nicolae Olahus, Octavian Goga (între Nicolae Olahus și Alexandru Vlahuță), dar și strada Aurel Vlaicu.
Autoritățile estimează un aflux important de suporteri, atât dinspre gara orașului, cât și din zonele de acces pentru autocare și autoturisme personale.
„Mai multe echipe ale poliției rutiere, de ordine publică, dar și cuplurile chinotehnice vor asigura măsurile de siguranță publică și rutieră din municipiul Sibiu”, a transmis IPJ Sibiu.
Polițiștii le recomandă conducătorilor auto să respecte indicațiile agenților aflați în trafic și să manifeste răbdare și responsabilitate în zonele aglomerate.
Totodată, spectatorii sunt încurajați să utilizeze mijloacele de transport în comun sau să se deplaseze pietonal către stadion, pentru a evita blocajele rutiere din apropierea arenei.
Miercuri are loc la Sibiu, pe Stadionul Municipal, finala Cupei României la fotbal între Universitatea Cluj și Universitatea Craiova. Duelul va începe la ora 20:00.
Partida de la Sibiu va putea fi urmărită în direct pe Digi 1 și Prima Sport 1.