Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi soţul ei, prinţul Philip, vor petrece Crăciunul din acest an la Castelul Windsor din vestul Londrei în absenţa altor membri ai familiei regale, a declarat vineri pentru DPA un purtător de cuvânt de la Buckingham Palace.
Discursul de Crăciun al reginei Elisabeta a II-a va fi televizat ca de obicei începând de la ora locală 15:00, conform tradiţiei.
În acest an, pentru prima dată după multe decenii, suverana britanică şi soţul ei nu au mai călătorit la domeniul Sandringham, situat în estul Angliei, unde petreceau de obicei Crăciunul alături de ceilalţi membri ai familiei regale.
În anii precedenţi, sute de admiratori se reuneau la Sandringham pentru a-i saluta pe membrii familiei regale în timp ce aceştia se deplasau spre biserica construită pe acest domeniu pentru a asista la slujba de Crăciun. În 2020, din cauza pandemiei de COVID-19, acest ritual a fost anulat.
Nicio vizită nu a fost planificată pentru acest an, a precizat un purtător de cuvânt de la Buckingham Palace. În locul participării sale tradiţionale la slujba religioasă de pe domeniul Sandringham, regina Elisabeta a II-a va asista la o slujbă privată, ce va avea loc într-o capelă din proximitatea Castelului Windsor.
Prinţul Charles şi soţia lui, Camilla, ducesă de Cornwall, vor petrece Crăciunul în reşedinţa lor din Gloucestershire.
Prinţul William, duce de Cambridge, şi soţia lui, Kate, ducesa de Cambridge, vor petrece această sărbătoare la Anmer Hall, un conac rural construit în stil georgian şi aflat la o distanţă de 3 kilometri de domeniul regal Sandringham.
sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Captură video
Trist. 🙁 E rau si sa fii dinozaur … Prea multe amintiri … Multa lume se curata, pietrele raman … Pacat ca putini le stiu povestea … Roialul din Roial, ce-a mai ramas din el …
Invatati sa apreciati Sansa. Pe Sansa se bazeaza Totul.
Pandemia de COVID ii mai lipsea Reginei Elisabeta a II-a.
E greu de inteles pentru multi dintre noi, nascuti si educati/ needucati in estul comunist.
E vorba de simbolistica, de istorie, de monarhie constitutionala, de creuzet al democratiei.
Nu uitati ca regina l-a avut inclusiv pe Winston Churchill ca …dascal.
Sigur ca nici sistemul lor nu este nici pe departe perfect dar, probabil, este singurul pe care vremurile l-au validat.
Cred ca in contextul acela e putin mai greu sa apara o Viorica sau… cu voia dvs, un Tatuc… providential…
Cum ziceam la inceput, probabil ca si geografia e importanta.
Craciun fericit!
Poate asa mai primeste si mamaita un ciocan ruginit de la muribundul ei ca deh mult nu mai pana dincolo…
Ei na singuri. Ca doar nu o sa-si faca singuri mamaliga.
S-au luat dupa noi, regina face sarmale si salata beof iar Philip pune bradul…