
Regele danez îşi declară dragostea pentru Groenlanda în timpul unei vacanţe alături de familia sa
Regele Frederik al X-lea al Danemarcei a declarat că Groenlanda este profund ancorată în inima sa, în timpul unei vizite întreprinse în acest teritoriu insular, informează DPA conform Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Poţi să îţi pierzi inima către un popor şi o ţară?”, s-a întrebat monarhul danez în timpul unei vizite în Groenlanda, la un dineu de gală organizat joi seară în capitala insulei, Nuuk. „Da, pot să confirm acest lucru. Groenlanda are o semnificaţie foarte specială pentru mine şi familia mea”, a adăugat el.
Potrivit unei transcrieri a discursului său, regele Frederik al X-lea a spus că experienţele trăite cu ocazia călătoriilor sale anterioare în Groenlanda, inclusiv o expediţie de o lună cu o sanie trasă de câini, l-au ajutat să se pregătească pentru perioada în care urma să devină rege.
„O parte a pregătirii a avut loc în fiordul din apropiere de Nuuk. O parte din pregătire a avut loc pe o sanie trasă de câini în nordul Groenlandei. O parte din pregătire a avut loc atunci când mi-am pierdut inima pentru Groenlanda şi pentru groenlandezi”, a declarat suveranul danez.
El a urcat pe tronul Danemarcei în ianuarie 2024 după abdicarea mamei sale, regina Margrethe a II-a, în vârstă de 84 de ani.
Groenlanda este în mare parte autonomă, dar aparţine în mod oficial Regatului Danemarcei. Regele Frederik al X-lea, soţia sa – regina Mary, în vârstă de 52 de ani – şi doi dintre cei patru copii ai lor – prinţul Vincent şi prinţesa Josephine, care sunt gemeni şi au vârsta de 13 ani -, au fost oaspeţi acolo timp de aproape o săptămână.
Sâmbătă sunt programate întâlniri oficiale ale cuplului regal danez în localităţile Narsaq şi Qassiarsuk, situate în sudul celei mai mari insule din lume.
Familia regală daneză a trăit un scurt moment tensionat în Nuuk. O înregistrare video publicată de tabloidul Ekstra Bladet prezintă momentul în care un bărbat aflat într-un scaun cu rotile electric s-a izbit brusc de regina Mary, care se afla într-o mulţime de oameni. Curtea regală daneză a anunţat că regina a rămas în picioare şi că nu a fost rănită în acea coliziune minoră, la fel ca şi utilizatorul scaunului cu rotile.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank