Home » Analize » Record de temperatură, iarnă fără zăpadă şi ghiocei înfloriţi la Moscova. Precedentul record era din 1886

Record de temperatură, iarnă fără zăpadă şi ghiocei înfloriţi la Moscova. Precedentul record era din 1886

19 dec. 2019
Record de temperatură, iarnă fără zăpadă şi ghiocei înfloriţi la Moscova. Precedentul record era din 1886
Foto: Pixabay.com
Ascultă articolul

Capitala rusă a înregistrat miercuri un nou record de căldură, iar absenţa zăpezii, fenomen neobişnuit pentru această perioadă a anului, i-a constrâns pe moscoviţi să renunţe la schi fond şi la patinoarele în aer liber, rămase închise, într-un final de an în care vegetaţia locală nu îşi mai respectă ciclul obişnuit de viaţă, relatează AFP.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

O staţie meteorologică din nordul Moscovei a înregistrat valoarea de 5,4 grade Celsius, o temperatură nemaivăzută în întreaga istorie a înregistrărilor meteorologice.

„Este un nou record de temperatură pentru o zi de 18 decembrie”, care a depăşit valoarea de 5,3°C din 1886, a anunţat Centrul Fobos, care înregistrează datele meteorologice.

Capitala rusă, în mod normal acoperită cu zăpadă şi gheaţă în luna decembrie, nu a cunoscut în acest sezon decât o singură perioadă de îngheţ şi fără zăpadă, iar serviciile meteorologice prognozează că vremea ar putea chiar să se încălzească şi mai mult.

O grădină botanică din oraş a anunţat în această săptămână că ghioceii săi, flori care anunţă de obicei sosirea primăverii, au înflorit.

„Grădinarii se tem ca cireşii japonezi să nu înceapă în curând să înflorească”, a anunţat Grădina Botanică a Universităţii din Moscova într-un mesaj publicat pe site-ul său.

În parcul Sokolniki, frecventat de obicei de numeroşi practicanţi ai schiului fond şi renumit pentru patinoarele sale naturale în aer liber, chiar şi pista de schi înzestrată cu tunuri de zăpadă artificială a trebuit să fie închisă, din cauza căldurii neobişnuite pentru această perioadă.

Un locuitor din oraşul siberian Omsk a publicat un anunţ de mică publicitate umoristic, în care afirmă că propune „zăpadă de vânzare” la preţul de 1.000 de ruble (14 euro) per metru cub de „zăpadă naturală”.

„Locuitorii din Moscova beneficiază de o reducere de 7% începând de la 15 metri cubi”, a precizat autorul acelui anunţ publicat pe site-ul Avito.ru.

Sursa: Agerpres

Foto: Pixabay.com

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.