Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Jose Mourinho va fi noul antrenor de la Real Madrid, presa spaniolă precizând că este doar o chestiune de timp până la anunțul oficial. Clubul madrilen va plăti 3 milioane de euro pentru ca antrenorul să fie „eliberat” de la Benfica Lisabona.
„Nu-l vreau pe Jose Mourinho la Real Madrid”, spune legendarul Iker Casillas
Florentino Perez și Jose Mourinho au ajuns la un numitor comun, iar „The Special One” va fi din nou antrenorul celor de la Real Madrid.
Contractul se va întinde până în iunie 2027, iar în funcție de rezultate ar putea fi prelungit.
După ultima etapă din LaLiga ar urma să fie prezentat oficial lusitanul pe Santiago Bernabeu.
„Înțelegere totală între Jose Mourinho și Real Madrid, se așteaptă semnarea tuturor documentelor. Planul este pentru un contract inițial de doi ani. Specialul s-a întors”, a precizat jurnalistul Fabrizio Romano pe rețelele de socializare.
Real Madrid va plăti 3 milioane de euro celor de la Benfica Lisabona, formație cu care Mourinho mai are contract până în 2027.
Sky Sports Italia transmite că Madridul va plăti această sumă pentru a rezilia înțelegerea dintre tehnician și Benfica.
Jose a mai pregătit-o pe Real Madrid în perioada 2010-2013. A bifat un titlu de campion în LaLiga, un trofeu al Cupei Spaniei și o Supercupă a Spaniei.
Presa britanică transmite că Mourinho vrea un jucător de la Barcelona: Marcus Rashford.
Atacantul englez este împrumutat la catalani de la Manchester United, iar Jose îl dorește pe cel pe care l-a antrenat în perioada în care a fost pe banca tehnică a echipei de pe „Old Trafford”.
La Barca, Rashford a bifat 14 goluri și 11 pase decisive.
The Independent transmite că formația blau-grana vrea să-l transfere definitiv pe atacant, dar că intervenția lui Mourinho l-ar putea duce pe Rashford pe Bernabeu.
Relația dintre Mourinho și Rashford este una excelentă, adaugă sursa citată.
🚨 José Mourinho is considering a shock move to bring Marcus Rashford to Real Madrid as Barcelona continue to hesitate over a permanent deal for the Manchester United forward. 🇪🇸👀
Mourinho previously worked with Rashford at United and they enjoyed a good relationship.… pic.twitter.com/pMvUuEpjhs
— Transfer News Live (@DeadlineDayLive) May 18, 2026