G4Media.ro

Reacţii la discursul lui Putin de „Ziua Victoriei”: „Un bătrân, nebun în…

Sursa foto: Kremlin.ru

Reacţii la discursul lui Putin de „Ziua Victoriei”: „Un bătrân, nebun în autoizolarea lui, tuşeşte şi spune ceva despre naziştii din NATO” / „A repetat citate din sertarul cu zombie. Kremlinul nu mai are niciun truc de rezervă” / „Acum înfrângerea lui Putin este o chestiune de timp”

Preşedintele rus Vladimir Putin a evocat luni memoria eroismului sovietic în cel de Al Doilea Război Mondial pentru a-şi încuraja armata către victorie în Ucraina şi a afirmat că Occidentul „pregătea o invazie a pământului nostru, inclusiv a Crimeei”, iar afirmaţiile sale au provocat numeroase reacţii în rândul opoziţiei şi în mediul diplomatic, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Una dintre cei care a reacţionat la discursul lui Putin susţinut cu prilejul paradei de Ziua Victoriei din Piaţa Roşie a fost Kira Iarmîş, purtătoarea de cuvânt în exil a opozantului arestat Aleksei Navalnîi.

„Un bătrân, nebun în autoizolarea lui, stă singur pe podium pentru că nimeni nu a venit să fie alături de el, tuşeşte şi spune ceva despre naziştii din NATO. Cred că nici cel mai devotat susţinător al lui Putin nu va crede că aceasta este o imagine a victoriei”, a postat ea pe Twitter.

Criticul în exil al lui Putin şi fostul oligarh Mihal Hodorkovski a postat la rândul lui pe Twitter: „Astăzi este o sărbătoare pe care o celebram din copilărie. Pe 9 mai 1945, naziştii care au bombardat Kievul la 4 dimineaţa, pe 22 iunie 1941, au capitulat. La 4 dimineaţa pe 24 februarie, 2022, sub auspiciile unor spirite fasciste rele, Kievul a fost din nou bombardat. Descendenţii unora dintre învingători. Care au devenit fascişti. Uitaţi de 9 mai. Nu este o sărbătoare”.

De asemenea, aliaţi ai activistului politic Andrei Pivovarov au postat pe contul său de Twitter: „Putin a depus flori la memorialele oraşelor eroice Kiev şi Odesa. Nu e necesar niciun comentariu”.

„Putin a repetat citate din sertarul cu zombi, neîndrăznind să vină cu ceva mai serios. Deci Kremlinul nu mai are niciun truc de rezervă. Acum înfrângerea lui Putin este o chestiune de timp”, a postat şi Ghennadi Gudkov, un fost membru al parlamentului în exil din cadrul opoziţiei liberale.

Michael McFaul, fostul ambasador al SUA în Rusia, a postat la rândul său pe Twitter: „De Ziua Victoriei, Putin pierde războiul din Ucraina. Este timpul ca soldaţii ruşi să plece acasă.”

Sursa foto: Kremlin.ru

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Este timpul ca rusul de rand sa se intoarca la cartofii lui din ograda, iar bravii soldati in puscarie pentru genocid.

  2. Putin, în prostia lui, latră de unul singur, ca un câine care latră la lună, în miez de noapte.

    • Ana,au lătrat la tine mulți câini?Am auzit că nu latră la luna ,decât dacă ridica cățeaua coada!

  3. Exista o zicala…ferește-te de animalul rănit!

  4. Mai e o zicala prin popor câinii latră ursul trece…chiar nu este sau nu a fost vreo posibilitate de a opri rana sângerânda a omenirii…sau cumva cineva chiar vrea acest conflict și această criză la nivel global?

  5. Dincolo de pareri si speculatii, in esenta, discursul tov. putin s-a schimbat, de la „am ordonat”, la „am fost nevoit sa” sau „nu aveam alta solutie”. Tic-tac, tic-tac, tic-tac…