Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele României, Nicușor Dan, reacționează în urma anchetei jurnaliștilor de la Recorder, despre justiție. „Am văzut cap-coadă documentarul. Cel mai simplu este să ne revoltăm, încă o dată, și să aruncăm vina generic. Mai greu este chiar să rezolvăm problemele din justiție”, spune Nicușor Dan pe rețele sociale.
Șeful statului îi felicită pe jurnaliștii de la Recorder, „care aduc în dezbaterea publică, într-un mod accesibil publicului, probleme importante”, apreciind că soluțiile sunt tot în interiorul sistemului de justiție, iar cazurile prezentate de jurnaliști trebuie investigate iar cei vinovați trebuie pedepsiți. „Nu vreau să scuz în vreun fel politicul. Faptul că lupta anticorupție s-a redus dramatic are influență politică. Numirile procurorilor-șefi au fost politice. Societatea vorbește de mult de probleme în justiție fără să vedem, la nivelul Ministerului Justiției, voință de a intra cu adevărat în ele. Dar soluția la problemele ridicate este tot în interiorul sistemului de justiție. Cazurile prezentate trebuie investigate și trebuie investigată mai ales recurența acestor cazuri. Iar persoanele vinovate trebuie pedepsite, însă tot de sistemul de justiție, și pe bază de probe. Pentru că materialul Recorder prezintă și fapte, care sunt clare, dar și opinii, care trebuie probate”, spune Nicușor Dan, ridicând în același timp întrebarea: „Cine strânge probele și cine face sesizările?”
„De ce nu avem încă un raport din interiorul sistemului de justiție, deși se vorbește de lucrurile astea de mult timp? Câte sesizări s-au făcut din interiorul sistemului de justiție pe faptele de care vorbim? Câte acțiuni în justiție s-au făcut pe faptele de care vorbim? De ce sunt doar trei magistrați în activitate care au acceptat să vorbească deschis cu reporterii? De ce nu a contracandidat-o nimeni pe Lia Savonea la conducerea Înaltei Curți?”, mai întreabă șeful statului, subliniind că a mai spus că s-a început lucrul „la un raport cu date despre problemele din sistemul de justiție”.
„Discutăm cu magistrați. Îi invit pe toți magistrații să îmi scrie direct despre problemele pe care le întâmpină și îi asigur că voi citi personal ce îmi transmit. Dar trebuie și o asumare în interiorul profesiei. Sunt convins că marea majoritate a magistraților sunt oameni serioși, de bună-credință. E responsabilitatea lor, dincolo de dosarele curente, să se implice în rezolvarea problemelor profesiei lor. Și îi asigur, la rândul meu, de implicare și bună-credință pentru a aduce justiția acolo unde și-o doresc românii”, a transmis Nicușor Dan.
Pentru că s-a manevrat in asa fel încât toată lumea să fie convinsă ca jocurile sunt deja făcute si câștigătorul este deja hotărât.
De ce s-a permis ca procedura să se finalizeze înainte de termenul legal?
Pentru ca acei puțini care ar fi îndrăznit să obiecteze sa fie blocați din scurt, să nu aibă timp să se extindă…
Oricum, represiunea contra contestatarilor este in curs, după câte se vede.
Pe de altă parte, dacă nu au curaj să iasă si să vorbească, ce încredere să avem in ei ca stâlpi ai dreptății?
Justiția din România a ajuns cârpa de care își șterg picioarele tâlharii pesedeu peneleu care jefuiesc averea publică.
Cum s-o contracandideze cineva pe Savonea, dacă magistrații speciali din România sunt recompensați cu privilegii aberante tocmai pentru ca să NU deranjeze tâlharii care jefuiesc averea publică?
De ce i-a aparat recent N. Dan pe mafiotii din justitie si plangea pe umarul lor?
De ce le apara privilegiile, pensiile speciale nesimtite + varsta de pensionare?
Sincer, am avut speranta (ca multi alti romani) ca N. Dan va fi altfel decat Iohannis, dar cel mai probabil e la fel…
Nicusoare , atat ai putut sa scoti pe gura ? Sa iti scrie tie magistratii direct ? Pai ti-a aratat Recorder ce k…k..t ai ascuns sub pres . Iar ti-ai dat autogol cand le plangeai de mila cat au de lucru si ca din cauza aia se prescriu dosare . Nicusoare , vezi ca o tii numai cu autogoluri , nu ti-a aratat nici un consilier unde este poarta ?
Nicusor are niste poze in sertarele justitiei. Alea de la intalnirea de taina din Tunari cu Ponta si Coldea. Alea despre care s-a cerut veridicitatea in instanta… si despre care nu se mai aude nimic. Nici ca sunt reale nici ca sunt trucate.
Se asteapta „prescrierea” si la alea….