Războiul dintre Iran și Israel nu a izbucnit în 2026 sau 2025, el a început în 1979 și a fost declarat și lansat de regimul islamist șiit de la Teheran prin interpuși

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Revoluția Islamică din Iran din 1979 a marcat începutul unei ostilități sistematice față de Israel. Noul regim, condus de ayatollahul Ruhollah Khomeini, a făcut din distrugerea Israelului un principiu fundamental al ideologiei sale. Acesta nu a fost un răspuns la vreo acțiune israeliană împotriva Iranului – cele două țări menținuseră anterior relații diplomatice sub șah.

Khomeini a declarat: „Israelul trebuie șters de pe hartă”, stabilind retorica genocidară ca politică oficială de stat. Aceasta a reprezentat o escaladare fără precedent a tensiunilor regionale, transformând ceea ce fusese o relație diplomatică într-o amenințare existențială la adresa statului Israel.

În 1985 regimul de la Teheran a înființat și finanțat mișcarea terorist-islamist șiită Hezbollah, cu baza în sudul Libanului, imediat în apropierea frontierei de nord a Israelului. Scopul acestei organizații este identic cu cel al patronului său iranian – distrugerea statului Israel. Hezbollah a atacat în mod repetat civilii israelieni, mergând până la tiruri de rachete. Gărzile Revoluționare Iraniene (IRGC) au antrenat, finanțat și înarmat această forță indirectă. Carta fondatoare a Hezbollah prevedea distrugerea Israelului și înființarea unui stat islamic. Aceasta a marcat tranziția Iranului de la retorică la infrastructura terorismului activ.

În perioada de după preluarea puterii, regimul de la Teheran a creat o “Axă a Rezistenței” care a inclus pe lângă Hezbollah, mișcarea terorist sunnită Hamas în Gaza, mișcarea teorist șiită Houthi în Yemen, gherile șiite în Irak și a sprijinit regimului alawit (sectă șiită) al clanului Assad din Siria (răsturnat de la putere în decembrie 2024). Până în prezent, Hezbollah, Hamas și Houthi au tras peste 150.000 de rachete împotriva centrelor de populație civilă din Israel, finanțarea acestui arsenal fiind în majoritate pusă la dispoziție de regimul islamist șiit de la Teheran.

În paralel, Iranul, direct sau prin interpuși, s-a implicat în acte de terorism internațional:

1988 Aruncarea în aer a zborului Pan Am 103 – Coordonarea serviciilor secrete iraniene

1992 Atacul cu bombă al ambasadei israeliene, Argentina  – Operațiunea serviciilor secrete iraniene-

1994 Atacul cu bombă al Centrului Evreiesc AMIA, Argentina – Operațiunea comună Iran-Hezbollah

1996 Atacul cu bombă al Turnurilor Khobar, Arabia Saudită – IRGC

2000-2005 Sprijin pentru a doua Intifadă în teritoriile palestiniene – Arme și antrenament iraniene

2006 Inițierea războiului Hezbollah împotriva Israelului – Arme și coordonare iraniene

2008-2014 Conflicte multiple în Gaza – Transferul de tehnologie cu rachete iraniene

2019 Atacuri asupra instalațiilor petroliere saudite – Tehnologia dronelor iraniene

2021 Baraj de rachete în Gaza (luna mai) – Muniții ghidate de precizie iraniene

2023 Masacrul Hamas din sudul Israelului din 7 octombrie – Antrenament, arme și servicii secrete iraniene. Oficialii iranieni au sărbătorit masacrul, liderul suprem Ali Khamenei lăudând „operațiunea eroică”. Aceasta a dezvăluit implicarea directă a Iranului în planificarea și executarea celui mai sângeros atac asupra evreilor de la Holocaust încoace (circa 1.200 de morți, 251 de răpiți). În războiul multi-front, în Liban Hezbollah a tras cel puțin 8.000 de rachete, ducând la evacuarea a peste 80.000 de civili din nordul Israelului.

2024, 13 aprilie, Iranul a lansat primul său atac militar direct împotriva Israelului, trăgând peste 300 de rachete și drone asupra teritoriului israelian. Aceasta a marcat o escaladare dramatică de la războiul prin intermediari la un conflict direct între state. Acest atac a fost răspunsul Iranului la uciderea țintită de către Israel a comandanților militari iranieni din Siria, care coordonau atacuri împotriva civililor israelieni. Răspunsul Iranului a fost disproporționat și nediscriminatoriu, vizând centrele populației israeliene. Răspunsul măsurat al Israelului a vizat instalațiile militare iraniene implicate în atac, evitând zonele civile și instalațiile nucleare care ar fi putut provoca un dezastru ecologic.

Iranul a lansat un al doilea tir masiv de rachete împotriva Israelului pe 1 octombrie 2024, trăgând peste 180 de rachete balistice asupra orașelor israeliene. Acest atac a venit după operațiunile de succes ale Israelului împotriva conducerii Hezbollah și a demonstrat angajamentul Iranului față de escaladare. Răspunsul Israelului a inclus lovituri de precizie asupra instalațiilor de producție militară iraniene, a sistemelor de apărare aeriană și a siturilor de producție a rachetelor, evitând în mod deliberat instalațiile nucleare și infrastructura civilă.

Programul nuclear al Iranului, demascat în 2002 de opoziția iraniană, are, în pofida dezmințirilor repetate ale liderilor de la Teheran, dobândirea armei atomice, cu încălcare prevederilor Tratatului de Non-proliferare a Armelor Nucleare, ratificat de Iran încă din 1970. Proba este îmbogățirea uraniului la peste 60%, care nu are alte scopuri decât cele militare. În pofida sancțiunilor, Iranul a continuat să-și îndeplinească acest scop, iar Israelul nu a stat cu mâinile în sân, întreprinzând mai multe operațiuni:

Între 2007-2010: Atacul cibernetic Stuxnet asupra instalațiilor nucleare iraniene – o încercare non-violentă de a încetini dezvoltarea armelor.

Între 2010-2012: Asasinate țintite ale unor oameni de știință nucleari iranieni implicați în cercetarea în domeniul armelor

Între 2018-2020: Operațiuni de sabotaj împotriva instalațiilor nucleare pentru a împiedica producția de arme atomice.

Pe 31 ianuarie 2018, agenți ai Mossad-ului israelian s-au infiltrat într-un depozit secret din sudul Teheranului și au sustras circa 100.000 de documente, inclusiv documente pe hârtie și fișiere electronice, care atestau activitatea legată de armele nucleare desfășurată în cadrul Proiectului AMAD între 1999 și 2003. A fost singura operațiune secretă revendicată de statul Israel în acest război nedeclarat.

În iunie 2025, Israelul a atacat cu aviația instalații nucleare iraniene legate de producerea de arme atomice, precum și alte instalații militare, bombardament la care s-au alăturat și Statele Unite care au bombardat instalațiile nucleare de la Fordow, Natanz și Isfahan. Iranul a replicat cu tiruri de rachete împotriva populației civile din Israel și conflictul s-a încheiat, temporar, după 12 zile reluându-se pe 28 februarie 2026 când Statele Unite și Israelul au atacat din nou Iranul, de această dată decapitând prin lovituri aeriene aproape toată conducerea superioară a regimului de la Teheran, în frunte cu Ayatollahul Khamenei. Președintele Donald Trump și prim ministrul Benjamin Netanyahu au invocat amenințarea nucleară iminentă a Iranului, care în negocieri indirecte cu Statele Unite a refuzat să accepte sistarea îmbogățirii uraniului și a sprijinirii unor organizații teroriste ca Hezbollah, Hamas sau Houthi. Directoarea Agenției Naționale de Informații, Tulsi Gabbard, l-a contrazis însă pe președintele Trump pe data de 19 martie, declarând în fața membrilor Congresului de la Washington că Iranul nu reprezenta o amenințare iminentă.

Din punctul de vedere al Israelului, regimul islamist șiit de la Teheran reprezintă o amenințare existențială permanentă și chiar iminentă. Începând cu 1979, Republica Islamică Iran și-a declarat ca scop primordial distrugerea statului Israel. Cu timpul, acest scop a devenit o obsesie pentru liderii de la Teheran atrăgând în acest război forțe din teritoriile palestiniene, Liban, Siria, Yemen și Irak, iar în februarie – martie 2026 Iranul a atacat, intenționat sau nu, și alte state arabe/musulmane și nemusulmane din Orientul Apropiat și Mijlociu – Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Qatar, Oman, Bahrain, Iordania, Azerbaidjan, Turcia.

Mai trebuie spus că Iranul a sponsorizat tentative de atentate teroriste în întreaga lume. Un singur exemplu: în septembrie 2025 serviciul intern de informații al Regatului Unit, MI5, a dezvăluit că din 2022 a descoperit și neutralizat 10 astfel de tentative iraniene pe teritoriul britanic. În fine, Iranul este unul dintre principalii propagatori ai negării Holocaustului, organizând chiar o conferință internațională negaționistă la Teheran în 2006.

În acest condiții, după 47 de ani de belicozitate declarată din partea Iranului (lozinca preferată la demonstrațiile “spontane” de la Teheran fiind “Moarte Americii, Moarte Israelului” – Marele Satan, respectiv Micul Satan), cu efecte sângeroase și destabilizatoare vizibile în întreaga lume, este greu de argumentat că Israelul, care nu a avut înainte de 1979 niciun conflict cu Iranul, nu face altceva decât să recurgă la dreptul de auto-apărare, prevăzut de art. 51 al Cartei ONU.