G4Media.ro

Răspunsul Rusiei în Siria: Deocamdată, mult zgomot pentru nimic

Răspunsul Rusiei în Siria: Deocamdată, mult zgomot pentru nimic

Bombardamentele americano-franceze-britanice împotriva unor ţinte militare şi de cercetare siriene n-au dus, aşa cum sugerau unii analişti şi se temea întreaga lume, la represalii militare din partea Rusiei. În ciuda retoricii agresive a oficialilor ruşi, Moscova nu şi-a pus în practică ameninţările că va replica prin forţă atacurilor aliaţilor împotriva lui Bashar al-Assad. De ce s-a întâmplat asta? Foarte probabil, pentru că Vladimir Putin a înţeles că forţa militară şi economică a aliaţilor fac relativ imposibilă o replică pe măsură. În plus, ruşii par să fi acceptat bombardamentele aliate împotriva Siriei ca pe o reacţie internaţională necesară la atrocităţile comise de dictatorul pe care ei îl protejează. Cel mai probabil, scopul limitat al atacului de sâmbătă dimineaţa (puţin peste o sută de rachete) a fost primit cu un oftat general de uşurare de Putin şi consilierii săi. Lipsa de reacţie a Rusiei reprezintă însă, până una alta, o înfrângere pentru omul forte de la Moscova, care va trebui să-şi lingă rănile şi să caute răzbunarea în altă parte. Iar această perspectivă ar trebui să pună în gardă Occidentul.

Ameninţări fără acoperire. La mai bine de 16 ore după atacurile aliaţilor în Siria, Ian Bremmer, fondatorul Eurasia Group, o firmă de consultanţă din domeniul riscurilor politice, a scris că lipsa de reacţie a Rusiei este „o umilinţă majoră pentru Putin.” Este o declaraţie care surprinde cel mai bine postura delicată în care a ajuns preşedintele Rusiei. După ce timp de câteva zile oficiali ruşi (inclusiv președintele Federaţiei) au avertizat şi ameninţat continuu, răspunzând pe un ton sfidător la mesajele lui Donald Trump şi ale liderilor aliaţi privind atacurile iminente în Siria, Moscova nu s-a ţinut de cuvânt şi n-a rispostat.

Aşa cum s-a văzut, reacţiile oficialilor ruşi s-au limitat până acum doar la apostrofări verbale. Putin a condamnat atacurile aliaţilor drept „un act de agresiune” care va agrava catastrofa umanitară din Siria și va avea o „influență distructivă asupra întregului sistem al relațiilor internaționale.” El a criticat Washingtonul și aliații săi pentru că au atacat fără să aștepte ca inspectorii internaţionali din grupul de supraveghere a armelor chimice să viziteze Douma, ţinta presupusului atac cu gaze efectuat de regimul Assad.

Repetând aserţiunile sale anterioare că atacul cu arme chimice împotriva civililor sirieni nu a avut loc, preşedintele Putin a preferat să solicite o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, unde rezoluţia Moscovei de condamnare a bombardamentelor aliate a fost respinsă. Tonul lui Putin a reprezentat, fără doar şi poate, o schimbare notabilă față de săptămânile precedente, când limbajul belicos părea să sugereze că Rusia va replica în forţă rachetelor trimise de aliaţi împotriva lui Assad.

Ministerul Apărării de la Moscova, care nu e renumit pentru reacțiile sale rapide de presă, a dat şi el publicităţii o declarație la doar câteva ore după bombardamentele din Siria, insistând asupra faptului că niciunul din miile de soldați ruși aflaţi în ţara arabă n-a fost afectat de atacurile aliate şi că niciunul dintre sistemele sale de apărare desfăşurate pe teritoriul sirian nu a fost mobilizat. Armata rusă a precizat că sistemele defensive aflate la două baze din Siria au urmărit rachetele aliate, dar nu le-au atacat.

Mai virulentă decât poziţia oficialilor a fost reacţia internauţilor ruşi, care au bombardat canalele de socializare din Rusia cu „comentarii naţionaliste furioase” în care l-au criticat pe Putin că nu a reuşit să-şi protejeze aliatul sirian. Vladimir Isachenkov, corespondentul Associated Press în Rusia, a scris că televiziuniile de stat de la Moscova au preferat să critice Occidentul pentru că a acționat pe baza a ceea ce Rusia a numit „un atac chimic fals.” Posturile oficiale s-au referit şi la „acțiunile imprudente ale președintelui american Donald Trump” în comparaţie cu „poziția responsabilă, de om de stat, luată de Putin.” Dar opiniile presei de stat de la Moscova trebuie privite cu scepticism, a scris Isachenkov: „Controlul strict pe care Kremlinul îl exercită asupra mass-media îl va ajuta pe Putin să evite orice deteriorare semnificativă a imaginii sale de lider puternic, cultivată cu grijă.”

Şi totuşi, ce trebuie să înţelegem din atitudinea Rusiei şi a preşedintelui Vladimir Putin după bombardamentele de sâmbătă dimineaţa?

  • Rusia nu a reacţionat militar pentru că ştie că nu ar putea faţă unei confruntări directe cu americanii şi aliaţii lor. În ciuda unor investiţii importante în forţele armate în ultimii ani şi a modernizării unor industrii militare, Rusia suferă încă din cauza stării precare a economiei sale, afectată de sancţiunile internaţionale. Moscova nu mai este în prezent pe aceeaşi poziţie de egalitate pe care era cu americanii în 1962, când criza rachetelor din Cuba a dus cele două ţări la un pas distanţă de războiul atomic.
    Perspectiva unei înfrângeri umilitoare într-un conflict direct cu Statele Unite a fost, fără îndoială, un element care a descurajat reacţia militară a Rusiei. Aşa cum a dezvăluit recent Mike Pompeo, nominalizat la funcţia de secretar de stat în Administraţia Trump, câteva sute de mercenari ruși au murit deja într-o confruntare cu forțele kurde sprijinite de americani în luna februarie a acestui an. E de înţeles că Rusia nu a dorit să declanşeze o confruntare cu occidentalii în care să implice şi trupele sale regulate aflate în Siria.
    De aceea strategia Moscovei s-a limitat la lansarea de ameninţări verbale, bune de livrat audienţei sale domestice, dar complet lipsite de eficacitate sau rezultate concrete. Aşa cum anticipa săptămâna trecută diplomatul Dennis Ross, expert în problemele din Orientul Mijlociu, „răspunsurile rusești și iraniene vor fi probabil gălăgioase din punct de vedere retoric, dar răspunsurile directe sunt puțin probabile.” Opinia sa a fost împărtăşită de diferiţi analişti, care au suţinut acelaşi lucru: în acest caz concret, Rusia este asemenea unui câine fioros, care latră şi face o gălăgie asurzitoare, dar care într-un final nu îndrăzneşte să muşte.
  • Moscova a acceptat bombardamentele aliate împotriva Siriei şi costurile care decurg de aici ca pe o reacţie internaţională necesară la atrocităţile comise de dictatorul pe care îl protejează. Preşedintele Assad a devenit un „scut uman” care limitează opțiunile Rusiei, a remarcat Vladimir Frolov, un analist independent și publicist pentru Republic.ru, „dar aceasta este o alegere făcută de Moscova.” Este un punct de vedere împărtăşit şi de analiştii de la revista The New Yorker: „Moscova salută înfrângerea rebelilor de către Assad și e puţin interesată de modul în care acesta o face, dar utilizarea armelor chimice este o ruşine și o sursă de consecințe nedorite pentru Kremlin.”

Rusia a hotărât astfel să evite confruntarea directă cu americanii şi aliaţii lor, iar faptul că occidentalii au respectat „linia roşie” şi au comunicat în avans forţelor ruse că vor bombarda ţinte siriene a fost un moment primit cu uşurare de către Putin şi generalii săi. „Împreună cu aliații noștri, ne-am asigurat că rușii au fost avertizați înainte,” a declarat ministrul francez al Apărării, Florence Parly. Ambasadorul american în Rusia, Jon M. Huntsman Jr., a confirmat şi el că „înainte de a acționa, SUA au comunicat cu Federaţia Rusă pentru a reduce pericolul producerii oricăror victime ruse militare sau civile.”

„Se pare că ambele părți au jucat în funcție de roluri prescrise și au reușit să limiteze daunele cauzate de acest tip de confruntare,” a afirmat Aleksandr M. Golts, un analist independent și redactor-adjunct al revistei online Yezhednevny Zhurnal. „Siria nu va fi punctul de plecare pentru o confruntare globală,” este credinţa după care s-au bazat cele două tabere. Analiştii cred că Putin a acceptat astfel atacuri limitate împotriva Siriei şi pentru că ele nu indică un efort susținut pentru a ajuta opoziția ce luptă împotriva lui Assad.
În orice caz, Kremlinul pare să fie mulțumit că Statele Unite au lovit ținte aflate departe de zonele principale de control rusesc, a sugerat un analist. „Rusia are propria zonă de interese în Siria, care este pe țărmul Mediteranei,” a declarat Aleksei V. Makarkin, de la Centrul pentru Tehnologii Politice. „SUA au lovit ținte care se află în afara acestei zone. Bineînțeles că Rusia este supărată, dar acesta este doar un element al noului Război Rece, un singur element printre multe altele, inclusiv sancțiuni; aceasta reprezintă o problemă mult mai serioasă pentru Rusia”.
Nu este exclus ca, în discuţiile avute cu guvernele occidentale înainte de atacuri, Rusia să fi promis aliaţilor că, în schimbul unor bombardamente limitate, îl va presa pe Assad să se abţină de la utilizarea pe viitor a armelor chimice.

Este cert că Vladimir Putin a ieşit şifonat în urma operaţiunii militare a aliaţilor. Fără să ţină cont de ameninţările proferate de liderul de la Kremlin, aliaţii s-au ţinut de cuvânt şi au atacat ţintele siriene. Frontul comun americano-britanic-francez a dovedit că, atunci când se încalcă normele internaţionale şi umanitare, dictatorii nemiloşii vor putea fi pedepsiţi, indiferent de ce vrea şi spune Moscova.
După atacurile americane de anul trecut, bombardamentele aliate de sâmbătă au confirmat ideea că acţiunile reprobabile ale lui Assad şi, prin extensie, cele ale principalului său susţinător (Putin) pot şi trebuie pedepsite.
În plus, indiferent de ce declară în public şi de acţiunile sale pe teatrul de război din Siria, Rusia e conştientă că, pentru a pune capăt conflictului, va trebui până la urmă să discute cu Statele Unite. Forţele sprijinite de americani controlează circa o treile din teritoriul sirian, inclusiv majoritatea zăcămintelor de petrol, ceea ce înseamnă că nicio pace nu va putea fi realizată fără participarea SUA. E adevărat, Moscova continuă să dețină un control considerabil asupra direcției în care se desfăşoară războiul. Mulți experți consideră însă că o anumită formă de dialog ruso-american, care va implica restul jucătorilor din regiune, este singura speranță pentru obţinerea păcii în ţara devastată de conflict.

Putin a pierdut această confruntare, dar – ţinând cont de istoria şi acţiunile sale din ultimii ani – nimeni n-ar trebui să-şi facă iluzii: liderul de la Kremlin îşi plănuieşte deja următoarele mişcări. Aşa cum am menţionat anterior, presa oficială de la Moscova s-a grăbit să laude atitudinea prudentă a liderului de la Kremlin în contextul temerilor privind un conflict major cu Statele Unite (în ultimele zile, mass-media de stat a alimentat temerile privind un război nuclear, oferind ruşilor sfaturi despre cum să se comporte în cazul unui atac atomic și ce provizii trebuie să-şi ia cu ei în adăposturi). Analistul Aleksandr M. Golts, a spus că „pentru publicul intern (din Rusia), toată situaţia va fi reflectată de declarații tăioase” făcute de oficiali de la Moscova. Nu e de mirare că ruşii intervievaţi s-au declarat recunoscători lui Putin pentru că nu a răspuns militar aliaţilor occidentali şi că a preferat să nu atace forţele SUA.

În contextul în care media oficială lucrează la turaţie maximă pentru protejarea imaginii şi autorităţii lui Putin, la ce ne putem aştepta în continuare? Printre altele, Kremlinul va folosi atacurile aliate pentru a continua să propage ideea că Occidentul este agresiv și nu respectă legea internațională. Oficialii și parlamentarii ruși au comparat deja bombardamentele de pedepsire a regimului sirian cu invazia realizată de Statele Unite în Irak în martie 2003. Aceasta a fost lansată pe baza informaţiilor potrivit cărora Bagdadul dezvolta arme nucleare, informații care într-un final s-au dovedit false. Răspunsul Rusiei la atacurile de sâmbătă este parte a eforturilor continue ale lui Putin de a folosi Siria pentru a demoniza Occidentul şi a se prezenta pe sine drept garant al stabilității globale.

De asemenea, nu este exclus ca Putin să-şi intensifice, în perioada următoare, sprijinul acordat guvernului sirian, Iranului și altor actori angajaţi în conflictul din zonă pentru a lansa atacuri împotriva forţelor aliate şi a celor sprijiniţi de aceştia.

Un alt răspuns la îndemâna Rusiei ar fi întărirea capacităţilor de apărare anti-aeriană ale Siriei. Într-un avertisment clar ce vizează Statele Unite și aliații lor, general-colonelul Sergei Rudskoi a declarat că Moscova ar putea întări instalaţiile de apărare aeriană din Siria cu baterii de rachete S-300, de ultimă generație. El a menționat că, până în prezent, Moscova a respectat solicitările occidentale de a nu furniza rachete Damascului, însă ar putea acum să-şi reconsidere poziţia.

Rudskoi a adăugat că Moscova ar putea furniza, de asemenea, rachete cu rază lungă de acțiune şi altor țări, pe care nu le-a identificat, însă AP afirmă că ar fi vorba de Iran. Prin declaraţia sa, generalul rus a încercat în mod evident descurajarea Occidentului de a lansa mai multe atacuri asupra Siriei, căci ele ar putea pune în pericol atât câștigurile obţinute de forţele loiale președintelui Assad, dar şi sprijinul esenţial pe care acesta îl primeşte de la Rusia.

Dar efectele cele mai periculoase ale atacurilor aliate în ceea ce priveşte Rusia sunt legate de atitudinea şi politicile lui Putin. Umilit şi furios, incapabil să riposteze militar, preşedintele rus ar putea apela la alte instrumente (atacuri informatice, şantajul energetic, campanii de propagandă agresive, vânarea opozanţilor ruşi din străinătate etc.) pentru a reacţiona. Oficiali ruşi au avertizat deja aliaţii în legătură cu „consecințele” atacurilor de sâmbătă, fără însă se le identifice. Iar acest lucru ar trebui să dea de gândit liderilor occiodentali, căci Rusia s-a dovedit deseori expertă în utilizarea mijloacelor neconvenţionale atunci când trebuie să-şi apere interesele strategice şi să-şi vindece mândria rănită. Aşa cum a scris publicaţia The New Yorker, „această retorică irascibilă – mai mult teatrală decât substanțială – poate arăta limita reacției imediate a Rusiei sau e un semn că răspunsul ei nu va fi pe câmpul de luptă.”

SURSE: New York Times, Washington Post, The New Yorker, Global News, Yahoo News, McClatchy

Doneaza prin PayPal paypal icon
Donatie recurenta

Doneaza lunar pentru sustinerea proiectului G4Media

Doneaza prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Doneaza prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

3 comentarii

  1. Articolul de mai sus pare sa se inscrie in orbita MSM de demonizare a Siriei si a lui Putin. Fara nici o dovada in privinta atacului cu gaze din Douma! Inca.

    Putini jurnalisti au curajul astazi sa prezinte situatia din ambele unghiuri, argumentata coerent si solid. Astfel, majoritatea merg cu la unison cu ceea ce spun curentul principal media iar articolul de mai sus prezinta un singur fapt: Siria trebuia atacata in urma folosirii de gaze de clorina asupra propriilor cetatenii iar SUA & aliatii sai au avut acest drept. Nimic mai fals!

    Asa s-a intamplat si in Romania decembrista 89 cand peste 1000 de oameni au fost impuscati de „teroristi” dupa executia lui Ceausescu pt a justifica accesul la putere a lui Iliescu. Cine sunt acei teroristi? Cine a dat ordine sa se traga? Astfel, nici dupa aproape 30 de ani nu se cunoaste adevarul.

    Cea mai mare parte a retoricii MSM incrimineaza atacul cu gaz de clorina din Douma pe 7 aprilie. Si pe buna dreptate!

    Insa, in lipsa unei dovezi pt a afla ce a fost cu adevarat acolo, cine l-a produs, cum, etc. nimeni nu poate fi acuzat. Dovada faptului ca Siria a facut-o nu exista, inca. Dimpotriva, se pare ca stocurile de arme chimice detinute de Siria au fost distruse cu ani in urma iar acest fapt a fost confirmat de OPCW.

    Articolul de mai sus, in lipsa unei cercetari la locul cu pricina (chiar si pentru Adrian Novac), adica a culegerii de dovezi palpabile, de investigatie pe teren (si nu numai pe internet, de „socializare mediatica”), ramane o simpla „furtuna intr-un pahat, just for the sake of journalism”. Este usor sa aduni cateva surse care propaga o directie, sa le adopti si apoi sa concluzionezi „biased” acelasi lucru.

    Asta nu inseamna ca Putin si Assad sunt ingerasi. Nici pe departe. Insa, in lumea relatiilor internationale, a intereselor strategice divergente pe care le au diverse state, exista foarte multa dezinformare, manipulare dar mai ales o serie de operatii „false flag”. Precum, se pare, ca a fost acesta din Douma. Dar mai ales, in lumea serviciilor de informatii, exista multa deceptie.

    Atacul realizat de SUA/GB si Franta:
    1/ Din punct de vedere al partii SUA, atacul nu are baza legala. Congresul este cel care declara razboi unei tari si nu presedintele (The Congress: „To declare War, grant Letters of Marque and Reprisal, and make Rules concerning Captures on Land and Water…” Sectia 1, art.8))
    2/ Presedintele: „The President shall be Commander in Chief of the Army and Navy of the United States, and of the Militia of the several States, when called into the actual Service of the United States” (Section 2, art. 2).

    Deci, presedintele Trump pare sa fi incalcat Constitutia SUA.

    In plus, intr-un audit din Senat, in 2012 actualul procuror general SUA, Jeff Sessions il audia pe Leon Panetta cu privire la legalitatea unui atac asupra unei tari de catre SUA. Cel din urma a raspuns ca aceasta vine de la NATO si ONU (https://www.youtube.com/watch?v=ovuWJQrwpIw). Superba discutia prezinta nu numai argumentul esential al lui Sessions… dar si accentul sau sudic (Alabama) pe care-l are si care ne aminteste de filmul „Gone with the Wind”.

    Pe de alta parte, istoric vorbind, atacul din 2003 asupra Irak-ului a fost si el ilegal. Din lipsa de dovezi in privinta WMD. La acea vreme, si cabinetul Bush Jr. si guvernul Blair un indus in eroare opinia internationala. Nu au existat nici o arma chimica, biologica sau nucleara. Deci, acum, ce incredere prezinta initiativa armata a celor doua tari?

    Mai mult, o serie de americani si-au exprimat dezaprobarea cu privire la acest atac (http://www.wnd.com/2013/09/calls-to-congress-244-to-1-against-syria-war/). Fostul ambasador Ford in Siria declara ca: „McNamara urged great caution before we get involved long-term in foreign civil wars. He stressed that we cannot fully understand the complexities of local civil wars, and some foreign policy problems have no real resolution. That certainly does apply to Syria. I don’t think anyone would suggest there is a more complicated conflict than what we see now in Syria.” (http://www.mei.edu/content/article/syriawhich-way-forward-testimony-amb-robert-s-ford).

    Si generalul W. Clark declara cu ani in urma ca SUA va ataca 7 tari in 5 ani, printre care si Siria (http://stateofthenation2012.com/?p=31763).

    In plus, patriarhii grec ortodox John X de Antiohia, cel ortodox de Siria Ignatius Aphrem II si Joseph Absi, greco-catolic melkit de Alexandria, Ierusalim si Antiohia au redactat o scrisoare prin care condamna agresiunea brutala asupra Sirie de catre cele trei tari care incalca Carta ONU si care nu se bazeaza pe dovezi suficiente si clare (https://twitter.com/HananShamounNL/status/985180637765296130/photo/1).

    In acelasi timp, o serie de membri ai Congresului s-au opus acestui atac ilegal – Justin Amash (Republican Michigan) a publicat o lista cu acestia (https://twitter.com/justinamash/status/984947031058866176).

    Legal vorbind, atacul nu are vreo baza. Istoric vorbind, nici atat, luand in considerare manipularea din trecut a SUA si Marea Britanie.

    Sarind de la una la alta, insa inscriindu-ne tot in aceasta logica a operatiilor de tip „false flag”, atacul cu gaz Novichok asupra lui Sergei si Iulia Skripal a fost demontat de laboratorul Spiez din Elvetia; astfel s-a folosit o neurotoxina 3-Quinuclidinil Benzilat care incapaciteaza organismul pana la 3-4 zile comparativ cu Novichok care poate fi letal (https://www.sott.net/article/382859-Skripal-Case-Bombshell-Swiss-Lab-Reports-BZ-Toxin-Used-In-Salisbury-Chemical-Not-Produced-In-Russia-Only-NATO-States).

    Astfel, si acuzatiile impotriva lui Putin sunt demontate de catre Spiez. Deci, din nou minciuna.

    Ideea este urmatoarea: dovada primeaza asupra acuzatiilor. Fara ea, nu exista acuzatii.

    Insa, din pacate, in MSM exista aparent multa manipulare, distorsiune, dezinformare. Nu degeaba trebuiesc citite surse multiple. Ceea ce, din pacate, in articolul de mai sus nu se vede.

  2. Iata ce au declarat J. Shaw (fost conducator SAS), amiralul West (seful marinei regale) si comandantul regimentului de arme chimice Hamish de Bretton-Gordon: http://www.dailymail.co.uk/news/article-5616533/Former-head-Britains-special-forces-says-Assad-doesnt-need-use-gas.html cu privire la atacul cu gaze din Douma.

  3. Doi jurnalisti, unul britanic si celalalt american, relateaza despre recentul „atac chimic” din Douma. S-ar putea spune ca unii reporteri din Romania desfasoara doar un „jurnalism de vitrina” cu diverse „umbre si reflexii”, pe baza unor surse internautice, de multe ori conservatoare, lipsite de obiectivitate si dovezi legale, in urma caruia cititorii sunt manipulati. Diversitatea si adancimea relatarilor sunt „biased” adica limitate. Astfel, Fisk ofera un exemplu despre cum se realizeaza o relatare la fata locului.

    Poate jurnalistii romani ar trebui sa mearga si ei in Douma pentru a relata veridic si dinamic despre ce s-a intamplat acolo. Sau in alte locuri unde diverse evenimente se pot intampla. Fara promovarea unui „jurnalism in oglinda”!

    Robert Fisk s-a aflat la „ground zero” in Damasc in locul unde atacul prezumtiv s-a produs. Concluzia este ca cei care au suferit de ceva anume a fost de fapt lipsa de oxigen (hipoxie) intr-un tunel de protectie impotriva raidurilor aeriene (https://www.independent.co.uk/voices/syria-chemical-attack-gas-douma-robert-fisk-ghouta-damascus-a8307726.html).

    Jurnalistul american Pearson Sharp de la OAN relateaza si el despre acelasi eveniment. Conform celor spuse, gruparea rebela Jaish al-Islam a procedat la o farsa cu atacul cu gaze tocmai pentru a blama guvernul sirian si a atrage reactia armata occidentala asupra regimului al-Assad (https://www.youtube.com/watch?v=lSXwG-901yU&feature=youtu.be).

    Astfel, unii jurnalisti romani ar trebui sa invete mai mult de la colegii lor occidentali. Problema este ca in Romania jurnalistii nu dispun de resurse financiare pentru a se deplasa la fata locului si a face investigatii. Totul este in „vitrina”, adica pe internet si astfel se recicleaza o serie de alte articole occidentale pentru a se ajunge la o anume concluzie. Procedeul este urmator: se preia diversele articole, puncte de vedere ale unor ziare, canale TV occidentale despre un anume eveniment. Apoi, presarand o serie de observatii si concluzii, acele surse sunt folosite pentru a ajunge la un verdict-destinatie. Ceea ce reprezinta o relatare univalenta fara a afla si ce are de spus si cealalta tabara…

    Nu in ultimul rand, la o conferinta de presa a ambasadorului Rusiei la Londra (https://www.youtube.com/watch?v=1zSj_r9pTuw&feature=youtu.be), au fost si jurnalisti de la diverse canale TV germane, precum ZDF. In Romania a existat ceva asemanator? Firul narativ din Romania este rusofob „urbis et orbi”. Si aici se dovedeste lipsa de obiectivitate si impartialitate a mass mediei din Romania.

    Pe termen lung, cei care manipuleaza realitatea pot duce Romania spre un razboi in urma caruia doar populatia va avea de suferit. Ca in Irak, Afganistan si de cca 6-7 ani in Siria. Operatiile de tip „false flag”, manipularea si minciunile distrug o tara.

    Quo vadis, Romania?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.