Rânduiala colindatului în satul transilvănean / ”Era ruşine pentru gazdă să nu primească colindători” / ”Goaga aduna toate darurile primite”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Suntem aproape siguri că aţi prins cel puţin un concert de colinde în ultimele săptămâni. Aţi auzit de toate, de la colinde pentru fete mari şi până la colinde pentru gospodari; de la colinde despre naşterea Domnului şi până la colinde despre vânătoare, relatează Agenția de presă Rador care citează Radio Cluj.

Diversitatea aceasta nu e la întâmplare: în satul transilvănean, colindatul se făcea adesea după o anumită rânduială care lua în considerare inclusiv ocupaţia gazdei, spune etnologul Maria Golban Şomlea.

„În vatra satului tradiţional, lucrurile se întâmplau aşa: începând de la Sf. Nicolae se alegea casa de colindat şi se formau cetele de bărbaţi sau de feciori (cele mixte cu feciori şi fete au apărut mai înspre zilele noastre).

Se adunau aşadar la acea casă, unde-şi stabileau repertoriul şi apoi repetau seară de seară până la Crăciun.

La colindat se începea dintr-o parte a satului cu notabilităţile (preot, dascăl, primar), dar neuitând să meargă şi la cea mai săracă dintre case.

Ştim cu toţii că era ruşine pentru gazdă să nu primească colindători. Primii porneau copiii, care veneau şi colindau la fereastră (erau numiţi „piţărăi” în sudul Transilvaniei). Ei erau invitaţi în casă, unde primeau darurile de covrigei, colăcei, mere sau nuci. Cetele de feciori se formau uneori cu muzicanţi, alteori fără.

Unde mergeau cu muzicanţi şi colindau la o gazdă care avea fată, după ce-şi terminau colinda pe fată o chemau la jocul de sărbători. Dacă erai fată de măritat, era o ruşine să nu fii invitată la joc de ceata de colindători.

În ceata de colindat erau funcţii precum vătaful, cel care conducea, sau goaga, cel care aduna toate darurile primite, pe care le foloseau mai apoi pentru petrecerea de după sărbători.

Se colinda pe tipuri de colinde şi pe ocupaţiile gazdelor, de aceea avem colinda păcurarului, a plugarului sau a cerbului”, Maria Golban Şomlea.