Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Deputata liberală, Raluca Turcan, a anunțat că va modifica o inițiativă legislativă poprire astfel încât „judecătorii CCR să răspundă individual, financiar, pentru prejudiciul creat statului român!”, scrie Mediafax.
Deputata a anunțat că intenționează să modifice un proiect legislativ depus anterior care vizează sancționarea absențelor nemotivate ale judecătorilor CCR de la ședințe. Aceasta a anunțat că noul amendament vizează introducerea răspunderii individuală și financiară a judecătorilor CCR pentru prejudiciile aduse statului român.
„Reamintesc că am depus un proiect de lege care obligă explicit judecătorii CCR să participe la ședințele plenului, prevede sancționarea cu 10% din indemnizația brută pentru fiecare absență nemotivată și introduce posibilitatea revocării de către autoritatea care i-a numit dacă absentează nemotivat de cel puțin trei ori consecutiv sau nu își pot exercita funcția mai mult de 90 de zile. Intenționez să amendez acest proiect de lege în Parlament, astfel încât judecătorii CCR să răspundă individual, financiar, pentru prejudiciul creat statului român!”, se arată în mesajul publicat miercuri, pe Facebook, de Raluca Turcan.
Deputata a atenționat cu privire la riscurile financiare la care se supune statul român, amintind de fondurile din PNRR aferente jalonului pensiilor magistraților. „România riscă să piardă bani europeni – nu puțini, ci 231 milioane de euro – și credibilitate externă din cauza unor tergiversări care nu au nicio legătură cu fondul juridic al problemelor”, spune Turcan.
Raluca Turcan a invocat articolul 52, alineatul 3, din Constituția României: „Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență”.
Anunțul vine după ce judecătorii CCR au amânat pentru 18 februarie 2026 luarea unei decizii pe reforma pensiilor magistraților, fiind a cincea amânare din dosar.
hai cucoana cu o lege de reformare a CCR .. te tine? ca la vorbe sunteti foarte buni astia de la PNL .. la fapte e mai greu … taxe mari si multe .. reforme slabe
Pe lângă cei de la CCR trebuie să răspundă și lia savonea care tergiversează luarea unei decizii cu tot felul de cereri și cu expertize false.
Aveți toate pârghiile de schimbare ! Haideți să vedem ca mișcați ceva ! De jocuri de glezna , suntem sătui !!! PNL , PSD , UDMR , mimează ca fac ceva pentru oameni ! Când USR ia “taurul de coarne “ începe circul , da hai să vedem să analizăm , să fie bine pentru noi….
In mod normal, intr-o tara normala aceasta institutie fantoma si luftjudecatorii sai trebuie sa plateasca pentru abuz si nepasare!😡