Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, deputatul PSD Alexandru Rafila, a declarat duminică, la Târgu Mureş, referindu-se la faptul că peste 5.000 de persoane s-au vaccinat, în acest week-end, în cadrul maratonului organizat de autorităţile din judeţ împreună cu Universitatea de Medicină, că acest rezultat este legat şi de „încrederea oamenilor în autorităţi atunci când nu există politizarea unei probleme de sănătate publică”, relatează News.ro.
La maratonul de vaccinare de la Târgu Mureş, peste 5000 de persoane au primit serul anti-COVID în 48 de ore, a declarat rectorul universităţii de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş, Leonard Azamfirei.
Prezent duminică, la Târgu Mureş, profesorul Alexandru Rafila a catalogat drept un succes maratonul de vaccinare de la Târgu Mureş, el arătând că numărul celor vaccinaţi, raportat la dimensiunea oraşului şi a judeţului Mureş, poate fi considerat un record.
„La Târgu Mureş, cred că au fost două elemente extrem de importante – şi în celelalte centre universitare – dar aici cred că rezultă două concluzii deja. Una este legată de încrederea populaţiei în profesioniştii din sănătate, în cadrele didactice de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţă şi Tehnologie, pentru că lucrul ăsta este cel care contează cel mai mult. Chiar îi sugerez domnului rector, dacă se poate, împreună cu directorul DSP, poate să menţină centrul de vaccinare, sigur, cu 10 fluxuri, dar e bine să fie şi simbolic un astfel de centru la Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş. Asta este o concluzie şi cea de-a doua concluzie este legată de încrederea oamenilor în autorităţi atunci când nu există politizarea unei probleme de sănătate publică. Este vorba de interesul populaţiei aici, nu ne interesează niciun fel de apartenenţă politică, de conotaţie politică a acestei acţiuni, sănătatea publică, cum îi spune şi numele, trebuie să beneficieze întreaga populaţie, întreaga comunitate şi comunitatea mureşenilor se pare că a înţeles acest lucru foarte bine şi a utilizat aceste servicii de vaccinare”, a afirmat Alexandru Rafila.
Rafila a subliniat încă o dată importanţa vaccinării, arătând că aceasta „oferă oportunitatea de a nu ne întoarce la restricţii”.
sursa foto: Facebook/ Alexandru Rafila
Fi serios domnule. Nici dracul nu are incredere in hoti si corupti, mai ales cei din pepiniera penala PSD.
Corect!
Pe de alta parte nu era 5000. in prima zi era cam o mie. In doua zile 5000? nu cred
GATS și Țigareta 1 și 2 …….
Rafila = un politruc penibil, ajuns la OMS tocmai ca este un politruc al toxicului psd!
Rafila are dreptate in ceea ce spune aici, nu in ceea ce este el ca om….
Puie psd , cel mai infect partid cu aur inpreuna sluga perfecta , rusofililor.
În orașul ăla radioterapia e blocată de 400 de zile pentru un privat. Din ăla angajator de manageri psd
Si Gheorghita a fost vineri la Targu Mures.
Apropo, daca mai vor sa continue maratonul, UMF ar trebui sa asigure oameni pentru vaccinare si nu sa ia personal din spitale pe baza de „voluntariat”.
Parlamentarii PSD se lauda între ei. Stire
Omul a spus un lucru foarte corect, iar cititorii g4media continua sa ma uimeasca in mod neplacut. Daca ramanem vesnic blocati intr-o idee esuam sa mai vedem lucrurile limpede si ne inchidem singuri in limitele unei idei, ideologii etc. in general nimeni nu are monopol pe adevar, dreptate, stiinta de a face bine. Ar trebui sa fim mai inteligenti si sa judecam cu capul nostru, altfel nu suntem decat niste fundamentalisti imbecili, convinsi ca avem intodeauna dreptate in prostia noastra. Coruptie e in toate partidele, mai multa in psd, dar asta nu exclude posibilitatea ca si de acolo sa vina o contributie utila, acum cand e nevoie de toti sa iesim la liman.
În sfârșit un comentariu deștept, aici pe site doar refulari.
INCREDERE!
Poti definí,acest cuvant ,mare,creatura minúscula si josnica?