
Rafila, despre reluarea activității: Trebuie să avem o strategie discutată, evaluată, cunoscută de toată lumea / Măcar la nivel local să se poată ridica o parte măsuri
Profesorul Alexandru Rafila afirmă că trebuie gândită o strategie coerentă de reluare a activităţii, iar printre criteriile luate în calcul pentru o asemenea decizie trebuie să se afle şi cel privind scăderea susţinută a numărului de cazuri noi, alături de cele de natură economică.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Există mai multe criterii care trebuie luate în considerare pentru această decizie. Există un set de criterii epidemiologice care se referă la scăderea susţinută a numărului de cazuri noi, care trebuie să se petreacă într-o perioadă de minim 7-10 zile şi bineînţeles că există şi criterii de natură economică, care trebuie să fie considerate importante pentru că, până la urmă, economia e cea care susţine sistemul de sănătate”, a afirmat Rafila la Digi 24, citat de News.ro
În opinia sa, o decizie în acest sens nu trebuie să fie neapărat extinsă la nivel naţional, dar măcar la nivel local pentru judeţele care întrunesc criterii de admisibilitate, să se poată ridica o parte măsuri.
”Asta depinde de guvern, cum gândeşte să facă acest lucru, dar ar fi bine ca din timp să facem o strategie, mai ales că există un document de poziţie al Comisiei Europene în acest sens. Măsurile trebuie armonizate cu cele din alte state. Noi trebuie să avem o strategie discutată, evaluată, cunoscută de toată lumea. Unele dintre problemele cu care încă ne confruntăm se referă la lipsa de uniformitate a deciziilor de la nivel central sau local, ori lucrul ăsta trebuie articulat să avem un rezultat optim”, a afirmat Alexandru Rafila.
Sursa: News.ro
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii