Radiografia puterii nelimitate: Putin după 20 de ani la Kremlin

Când Vladimir Putin a fost numit prim-ministru, mulţi au crezut că fostul şef al serviciilor de informaţii, relativ necunoscut, chiar intenţionează să continue reformele democratice din anii postsovietici, restabilind în acelaşi timp ordinea. Douăzeci de ani mai târziu însă, el deţine puterea în mod nepartajat şi pare hotărât să o păstreze, scrie AFP joi.

În ultimele săptămâni, refuzul autorităţilor de a permite opoziţiei să participe la alegerile municipale din mai multe oraşe importante, în frunte cu Moscova, şi reprimarea fermă de către poliţie şi justiţie a mişcării de protest care a urmat au arătat destul de clar cum stau de fapt lucrurile.

După ce a marginalizat cu meticulozitate toate vocile critice, fostul agent KGB, în vârstă de 66 de ani, care se bucură de popularitate pentru că a restabilit locul ţării sale pe scena internaţională şi a creat o aparenţă de stabilitate, nu are de gând să permită dezvoltarea opoziţiei, în condiţiile în care Constituţia nu-i permite să se prezinte pentru un nou mandat în 2024.

La 9 august 1999, Boris Elţîn anunţa că îl numeşte şef al guvernului pe directorul FSB, moştenitorul KGB-ului sovietic.

Comentatorii l-au perceput iniţial drept un reprezentant al serviciilor de securitate, capabil să pună capăt instabilităţii politice şi tulburărilor din Caucaz, dar şi ca pe un om de stat eficient, care şi-a început cariera pe lângă primarul liberal al Sankt Petersburgului Anatoli Sobceak şi care a fost ales de clanul Elţîn pentru a menţine Rusia pe calea economiei de piaţă.

Slăbit, preşedintele de atunci, care urma să demisioneze pe 31 decembrie în beneficiul „delfinului” său, a explicat la televiziune că Vladimir Putin va putea „consolida societatea” şi „va garanta continuarea reformelor”.

Putere nelimitată

„La începutul regimului său, Rusia, săracă şi marcată de criminalitate, era totuşi o ţară liberă şi democratică”, afirmă jurnalistul de televiziune de stat Nicolai Svanidze, care îşi aminteşte de Putin ca fiind un „partener de conversaţie plăcut”, „natural” şi „cu simţul umorului” în primii ani la Kremlin.

„După 20 de ani de putere nelimitată, înconjurat de sicofanţi, ceea ce este inevitabil în regimul nostru relativ autoritar, (Putin) s-a schimbat cu siguranţă, şi nu în bine”, constată acesta pentru AFP.

La început, premierul Putin s-a arătat relativ tolerant şi avea relaţii bune cu occidentalii. Şi-a cultivat însă o imagine de dur şi a lansat cel de-al doilea război cecen, care a contribuit la creşterea popularităţii sale şi i-a permis să fie ales preşedinte în 2000 cu 53% din voturi.

Datorită veniturilor generoase din petrol, primul său deceniu la putere a fost marcat de o creştere a nivelului de trai al ruşilor, dar şi de întoarcerea statului slab de după prăbuşirea URSS – cu preluarea controlului asupra mass-media de oligarhi ambiţioşi.

„Putin de astăzi nu este acelaşi din 1999-2000: din liberal, a devenit conservator”, estimează politologul Constantin Kalacev. Potrivit expertului, „această evoluţie a fost declanşată de dezamăgirea lui faţă de occidentali”.

Problema post-Putin

Anul 2004 a fost un moment de cotitură, cu „Revoluţia portocalie”, care a dus la alegerea în Ucraina a unui preşedinte prooccidental şi care a fost privită de Kremlin drept un amestec occidental în zona sa.

În 2007, Putin a pronunţat la Munchen un rechizitoriu dur împotriva Statelor Unite, rămas celebru.

Ulterior, crizele s-au succedat: războiul în Georgia în 2008, intervenţia occidentală în Libia în 2011, considerată drept o trădare de către Moscova, care îl susţine pe Bashar al-Assad în Siria, criza ucraineană din 2014, cu anexarea Crimeei şi lansarea unui conflict în est între forţele Kievului şi separatiştii pro-ruşi.

„Conflictul cu Occidentul l-a transformat pe Putin într-un reacţionar”, spune editorialistul politic Gheorghi Bovt, de la Radio Business FM.

Pe plan intern, acest lucru se reflectă în apărarea valorilor tradiţionale conservatoare ale Bisericii Ortodoxe, în opoziţie cu o formă de „decadenţă” occidentală, şi în declinul permanent al libertăţilor publice, în numele ordinii şi stabilitate.

Clasa politică rusă îşi pune întrebări în ce priveşte intenţiile lui Vladimir Putin în perspectiva încheierii mandatului de preşedinte. Va redeveni prim-ministru, ca în 2008-2012? Îşi va desemna un succesor ca Boris Elţîn în 1999? Îşi va atribui o funcţie onorifică care să îi permită să „tragă sforile”, aşa cum a făcut omul-forte din Kazahstanul vecin?

Aceste întrebări par să se impună cu atât mai mult cu cât popularitatea lui Vladimir Putin, „stratosferică” după anexarea Crimeei, este în scădere de la anunţarea în urmă cu un an a unei reforme lipsite de popularitate a pensiilor, greu de acceptat pentru o populaţie cu venituri foarte reduse şi în scădere continuă de cinci ani.

„În prezent, Putin şi anturajul său caută orice mijloc de a nu pleca”, mai spune Bovt, în opinia căruia preşedintele rus consideră că trebuie să „îndeplinească o misiune istorică”.

Sursă: Agerpres