G4Media.ro

Putin şi Xi Jinping se vor întâlni în octombrie la Beijing, anunţă…

Sursa foto: Kremlin.ru

Putin şi Xi Jinping se vor întâlni în octombrie la Beijing, anunţă Moscova

Preşedintele rus Vladimir Putin se va deplasa în octombrie la Beijing pentru convorbiri cu omologul său chinez Xi Jinping, a anunţat marţi Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului Securităţii Rusiei, citat de Interfax, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

Aceasta ar fi prima călătorie cunoscută a liderului rus în străinătate de când Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis un mandat de arestare pe numele său.

„În octombrie, aşteptăm cu nerăbdare discuţii bilaterale aprofundate între preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele chinez Xi Jinping la Beijing”, a declarat Patruşev la o întâlnire la Moscova cu ministrul de externe Wang Yi.

Încercarea Occidentului de a descuraja atât Rusia, cât şi China ar trebui să aprofundeze cooperarea dintre cele două puteri, a afirmat Nikolai Patruşev.

Putin va participa la cel de-al treilea Forum „Belt and Road”, un proiect gigantic al Beijingului privind refacerea vechiului Drum al Mătăsii, după o invitaţie lansată de Xi în timpul vizitei oficiale a acestuia la Moscova în luna martie.

Cu doar câteva zile înainte de vizita lui Xi la Moscova, Curtea Penală Internaţională a emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin pentru suspiciunea de deportare ilegală a sute de copii din Ucraina. Moscova neagă acuzaţiile.

Kremlinul a declarat că mandatul este o dovadă a ostilităţii Occidentului faţă de Rusia, care a deschis un dosar penal împotriva procurorului CPI şi a judecătorilor care au emis mandatul.

Patruşev, un aliat apropiat al lui Putin, a declarat că „Rusia este angajată în dezvoltarea progresivă şi consolidarea relaţiilor ruso-chineze”, adăugând că cele două puteri au un „parteneriat cuprinzător şi o cooperare strategică”.

Wang Yi s-a întâlnit marţi, la Moscova, cu Nikolai Patruşev pentru a discuta chestiuni de securitate strategică, au specificat oficiali ruşi, consemnează EFE.

Potrivit Consiliului Securităţii Rusiei, este a 18-a rundă de consultări de acest gen între partea rusă şi cea chineză.

Precedentele negocieri ruso-chineze privind securitatea strategică au avut loc în septembrie anul trecut în China.

În acelaşi timp, Patruşev şi Wang au continuat să se întâlnească şi în alte formate, iar în luna iulie a acestui an s-au întâlnit în marja summitului BRICS de la Johannesburg, unde au discutat despre aprofundarea cooperării şi a interacţiunii ruso-chineze în formate multilaterale.

În plus, cei doi oficiali au făcut un schimb de opinii cu privire la situaţia din regiunea Asia-Pacific, subiect pe care intenţionau să îl abordeze şi în cadrul întâlnirii de astăzi.

În urmă cu o zi, Wang s-a întâlnit, de asemenea, cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov, căruia i-a reafirmat angajamentul Chinei faţă de o abordare paşnică în discuţiile cu Ucraina şi disponibilitatea Beijingului de a juca un „rol constructiv” în rezolvarea politică a conflictului.

Lavrov a subliniat rolul Rusiei în calitate de preşedinte prin rotaţie al BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud) şi şi-a exprimat dorinţa de a lucra cu gigantul asiatic pentru impulsionarea dezvoltării acestui mecanism de cooperare.

Vizita lui Wang la Moscova urmează unei întâlniri pe care a avut-o cu consilierul pentru securitate naţională al SUA, Jake Sullivan, în Malta, pe care Casa Albă a calificat-o drept „sinceră şi constructivă”, potrivit EFE.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Se pare că dragostea dintre cei doi dictatori se adâncește.