G4Media.ro

Putin promulgă modificarea legislativă care stabileşte vârsta serviciului militar obligatoriu între 18…

Sursa foto: © Fortton | Dreamstime.com

Putin promulgă modificarea legislativă care stabileşte vârsta serviciului militar obligatoriu între 18 şi 30 de ani

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat vineri modificarea legislativă, aprobată anterior de ambele camere ale Parlamentului rus, care stabileşte vârsta serviciului militar obligatoriu între 18 şi 30 de ani, transmite EFE, citată de Agerpres.

Documentul în cauză, care ridică vârsta maximă la care cetăţenii ruşi pot fi chemaţi la îndeplinirea serviciului militar de la 27 la 30 de ani, a fost publicat vineri pe portalul de informaţii juridice al guvernului rus.

Creşterea vârstei maxime pentru satisfacerea serviciului militar obligatoriu a fost explicată prin faptul că aceasta compensează reducerea numărului de cetăţeni care pot fi chemaţi în rândurile armatei.

Iniţiativa de creştere a vârstei pentru serviciul militar a fost propusă la sfârşitul anului 2022 de ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, şi a venit după ce sute de mii de ruşi de vârstă militară au părăsit Rusia în urma mobilizării parţiale decretate în septembrie 2022 de preşedintele Vladimir Putin.

Pe lângă creşterea vârstei pentru serviciul militar, Şoigu a mai propus în ianuarie sporirea numărului de membri ai forţelor armate la 1,5 milioane până în 2026 (faţă de 1,15 milioane în acest an), precum şi creşterea numărului de soldaţi profesionişti la 695.000.

Pentru a-i împiedica pe cetăţenii chemaţi la serviciul militar să se eschiveze de la această responsabilitate, parlamentarii ruşi intenţionează să prezinte un proiect de lege care prevede instituirea răspunderii penale pentru cei care nu se prezintă la centrele de recrutare fără un motiv întemeiat.

Iniţiativa, avansată de şeful Comisiei pentru Apărare din Duma rusă, Andrei Kartapolov, prevede pedepse cu închisoarea de până la cinci ani sau amenzi de 500.000 de ruble (5.200 de dolari) pentru cei care se sustrag serviciului militar obligatoriu.

„Serviciul militar este o problemă de stat. Iar dacă o persoană nu-şi îndeplineşte obligaţiile şi refuză să o facă, ea trebuie pedepsită. Este atât de simplu”, a declarat parlamentarul, care a cerut ca aprobarea modificării să nu fie amânată.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...