Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat luni că „datorită Statelor Unite, francezii nu vorbesc astăzi germana”, dându-i replica eurodeputatului francez Raphaël Glucksmann, pe care l-a descris drept „un mic politician francez necunoscut”. Acesta le ceruse americanilor în weekend să dea înapoi Franţei Statuia Libertăţii, relatează AFP, transmite News.ro.
„Este un fapt (…) (Francezii) ar trebui să fie foarte recunoscători ţării noastre măreţe”, a declarat Karoline Leavitt într-o conferinţă de presă, asigurându-i pe jurnalişti că americanii au fost „farul libertăţii mondiale” în trecut.
A fost un răspuns indirect la cuvintele eurodeputatului francez Raphaël Glucksmann, care le-a cerut în acest weekend americanilor să „dea înapoi Statuia Libertăţii”. Karoline Leavitt l-a descris drept „un mic politician francez necunoscut”.
De la revenirea sa la putere în ianuarie, Donald Trump a lansat o serie de ofensive comerciale împotriva aliaţilor şi concurenţilor deopotrivă, susţinând că Statele Unite sunt tratate incorect în comerţul internaţional.
„Le vom spune americanilor care au ales să treacă de partea tiranilor, americanilor care concediază cercetători pentru că demonstrează libertatea ştiinţifică: „Daţi-ne înapoi Statuia Libertăţii. V-am făcut-o cadou, dar se pare că o dispreţuiţi’”, a declarat duminică, la un miting, Raphaël Glucksmann, un susţinător al Ucrainei şi al Europei şi un critic la adresa lui Donald Trump.
Eseistul în vârstă de 45 de ani s-a clasat pe locul al treilea la alegerile europene din 2024 din Franţa, pe lista comună a partidelor Piaţa Publică şi Partidul Socialist.
„Trumpiştii sunt îngrijoraţi de pierderea Statuii Libertăţii, dar se pare că şi-au pierdut mai ales simţul umorului. Iar atunci când se supără pe Raphaël Glucksmann, noi credem că acesta şi-a atins ţinta din plin”, a comentat pe X Place Publique, partidul fondat de Raphaël Glucksmann.
Iar SUA există astăzi și datorită Franței.
Datorită SUA francezii nu vorbesc germana dar și din cauza SUA francezii vor trebui, probabil, să învețe în viitor rusa.
Daca nu era romanul George Pomutz, Alaska era azi teritoriu rusesc in continuare, ceea ce ar fi fost nasol pentru SUA. 😀
Probabil madam purtatoarea de cuvant a uitat de razboiul de independenta…
Probabil madam purtatoarea de cuvant a uitat de r@zboiul de independenta…