Home » Travel » Punct de frontieră temporar, terestru şi naval, deschis în weekend în județul Timiș, la Uivar, la granița cu Serbia

Punct de frontieră temporar, terestru şi naval, deschis în weekend în județul Timiș, la Uivar, la granița cu Serbia

Punct de frontieră temporar, terestru şi naval, deschis în weekend în județul Timiș, la Uivar, la granița cu Serbia
Pista de biccilete Timișoara-Zrenjanin FOTO Ștefan Both
Ascultă articolul

Un punct de frontieră temporar, terestru şi naval, la graniţa cu Serbia, va fi deschis în 26 şi 27 aprilie, între orele 08:00 şi 20:00, în localitatea Uivar, locul în care Canalul Bega părăseşte România spre ţara vecină, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de ITPF, deschiderea punctului de frontieră a fost solicitată de Consiliul Judeţean Timiş, pentru pista de biciclete construită între Timişoara şi Zrenjanin (Serbia) şi pe apă, pe canalul Bega, şi are ca scop atragerea de vizitatori, în cadrul evenimentelor culturale organizate în cele două ţări.

- articolul continuă mai jos -

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara a dispus măsuri pentru desfăşurarea cu operativitate a activităţii de verificări la frontieră, precizează sursa citată.

Persoanele care intenţionează să meargă pe teritoriul Serbiei trebuie să aibă asupra lor un document de călătorie valabil – paşaport sau carte de identitate. De asemenea, cetăţenii români minori şi însoţitorii acestora trebuie să aibă asupra lor documentele necesare trecerii frontierei de stat.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole