Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Procurorul regiunii separatiste transnistrene nerecunoscută, Anatoli Gurețki, a declarat că în apropierea Cetății Bender (Tighina) urma să fie comis un atac terorist împotriva delegației OSCE. Acest detaliu este menționat într-un comunicat remis de postul de televiziune TSV, pe canalul său de Telegram, transmite Rador.
Se menţionează că atacul ar fi urmat să aibă loc pe 14 februarie, în momentul în care delegația se întorcea la Chișinău. În această zi, președintele OSCE, Bujar Osmani, a sosit la Bender pentru negocieri cu liderul regiunii separatiste transnistrene Vadim Krasnoselski.
Împreună cu el, în regiunea separatistă transnistreană au ajuns 20 de persoane, printre care Reprezentantul Special pentru regiunea separatistă transnistreană Thomas Harting și şeful Misiunii OSCE în Republica Moldova, Kelly Kaiderling.
Pe 9 martie, aşa-zisul minister al securității statului al nerecunoscutei regiuni separatiste transnistrene a anunțat prevenirea unei tentative de asasinat la adresa liderului regiunii separatiste transnistrene Vadim Krasnoselski, precum și a mai multor oficiali. Potrivit sursei, acţiunea era pregătită de direcţia SBU.
Sursa Foto: Gazeta.ru / Rador