G4Media.ro

PSD Bacău a propus un secretar de stat la Transporturi care vrea…

Sursa. Facebook

PSD Bacău a propus un secretar de stat la Transporturi care vrea abandonarea Autostrăzii Târgu Mureș – Iași, finanțată prin PNRR

Organizația PSD Bacău, controlată de baronul Dragoș Benea, l-a propus ca secretar de stat la Ministerul Transporturilor pe Constantin Gabriel Bunduc, potrivit presei locale. Constantin Gabriel Bunduc (40 de ani), absolvent de drept, fost subaltern al lui Benea la Consiliul Județean, a anunțat că prioritatea lui este autostrada Bacău – Brașov, în detrimentul autostrăzii Târgu Mureș – Iași, care are deja finanțare aprobată prin PNRR.

„Prioritatea mea este Autostrada A13 Bacău – Brașov, fiind singura fezabilă pentru trecerea Carpaților, în opinia mea, de om care a lucrat cu fonduri europene, a colaborat cu Jaspers și Uniunea Europeană. Cred că A13 e prima care poate fi finanțată din fonduri europene”, a declarat Bunduc pentru Ziarul de Bacău.

În acest moment, Autostrada A13 Bacău – Brașov nu are nici o finanțare asigurată, în timp ce autostrada Târgu Mureș – Iași are finanțare aprobată prin PNRR pentru ambele capete.

Societatea civilă a reacționat față de posibila numire. Asociația Moldova Vrea Autostradă a trimis o scrisoare către Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă și Sorin Grindeanu în care a solicitat ca Bunduc să nu fie numit în funcția de secretar de stat la Ministerul Transporturilor. Asociația susține într-un comunicat de presă că acesta a făcut dovada apartenenței la un grup de interese care vrea să oprească proiectul Autostrăzii Târgu Mureș – Iași. (Foto: Facebook)

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

18 comentarii

  1. AUTOSTRAZI ? NIET ! NIET ! NIET !
    PNRR ? HA HA HA HA !
    A INCEPUT PRADUIALA, CE PNRR! SOSESC LIMUZINELE PENTRU BAIETI SI FETITE !

    marcele AI LUAT SI BANII DE PE PIEPT !

  2. Care autostrada a unirii, Bucuresti-Iasi, istetule ? Vb de Tg. Mures-Iasi-Ungheni ? Bai, ce istet..

  3. Sărăciile alea de moldoveni nu s au împăcat cu gândul ca nu o sa aibă niciodată autostradă?????

    • luisev

      Tot asa cum nu se-npaca nici mujicii izmanari ai lui putin cu o bautura mai acatarii, avand buzunarele goale, ci cu uleiul de baie..

    • Ai comentat sa-ti etalezi iteligenta mai munteanule/ardeleanule? Mai incearca!

    • Saraciile alea de moldoveni aia voteaza aia merita. In plus ei se multumesc cu bautura. Atat cat este bautura si-un topor viata-i interesanta.
      Il merita deplin pe Simion George de Focsani si pe Buzatu de Vaslui ambii cu fetele tumefiate de bautura.
      Ce-i rau e ca traiesc din taxele platite de ardeleni. De aia trebuie descentralizare, fiecare doarme asa cum isi asterne.
      Problema-i ca de foame au infestat si Bucurestiul saraciile naibii.

    • Nikalai, nu te mai screme atat! Vezi poate mai gasesti prin buda vreun spirt medicinal cu eticheta cu secera si ciocanul, sa-ti mai ostoiesti setea.. Si indreapta tabloul ala cu putin din sufragerie.

    • Loais , tu esti kel.emen tata ?
      Iar separi si dezbini romanii, kel.emica, exact dupa modelul lui piutin?
      Ar fi mai bine sa nu te tot amesteci in treburile Romaniei. Ai destule probleme de rezolvat in ruşia acum cand viktoras )c(orban a decis sa adere la sânul de ka)k(atist a lui piutin. Dă si tu, loais.kel.emen, fuguța, vezi ce are piutin in sânu-i.
      23 27

  4. Găinarul ăsta vrea o autostradă pentru el,să ajungă repede pe Valea Prahovei la moșie.mi-e scârbă

    • Vrea autostrada pentru toata lumea.
      Ce scrii tu e pro.paga.nda piutinista. Piutin are inter.es sa nu fie autostrazi in Ro.
      Ai gresit pagina. Sputnik a mai la est.
      23 13

  5. asta arata „puterea” PNLasi si PSDoti din Iasi binenteles

  6. PSD si PNL isi bat joc de moldoveni… Din pacate, se pare ca moldovenii sunt multumiti. Dupa se plang ca nu se investeste in Moldova. Cu alde Chirica, Alexe si Benea o sa se investeasca in vilele lor personale.

    • All subscriu sunt niște scârbe benea i se mai zice ghiozdan,acum câțiva ani a cumpărat multe ghiozdane si a mers pe la sate și le-a împărțit.Bineinteles din bani publici

  7. e o practica veche a psd sa respinga banii ue ca pe astia nu-i pot fura asa ca adora tot felul de partereniate ( expl – cu turcii pt autostrada unirii ) unde banul public e bagat sub pres Citi bani europeni au atras guvernele grindeanu + tudose + dancila ? a adus-o pe corina cretu la exasperare de a venit biata femeie din fundul europei sa-i traga personal de mineca ca pierd 80% finantare nerambursabila pentru autostrada asta Si cite mai sint …

  8. Nu mai conteaza care va fi, dar sa faca ceva!

  9. „Totul pentru mentinerea inapoierii”, ar trebui sa stea scris pe toate sediile psd.

  10. Betivii de moldoveni vor autostrada ?? ha ha … autostrada faceti in Oltenia aici sunt oameni harnici si seriosi … Moldovencele sa mearga la produs si sa investeasca in autostrada …

  11. ..domne’ , daca nu vrea Roman&Becali&Vozganian autostrada in Moldova ,nu se face …ei sunt impreuna …..