G4Media.ro

Protest la Sinaia, faţă de construirea unei parcări supraetajate într-o zonă istorică…

Protest la Sinaia, faţă de construirea unei parcări supraetajate într-o zonă istorică a staţiunii / Proiectul, care a făcut obiectul unui proces în instanţă, a fost validat prin decizie a ÎCCJ

Militanţi din societatea civilă, susţinuţi de mai multe organizaţii neguvernamentale precum Agent Green, Iniţiativa România, Declic, Fundaţia Eco-Civica, Corupţia Ucide, sau Greenpeace anunţă că vor organiza, sâmbătă, un protest în staţiunea Sinaia, pentru a-şi manifesta dezacordul faţă de o iniţiativă a Primăriei de a construi o parcare supraetajată în una dintre zonele istorice ale oraşului, în apropierea gări, relatează News.ro. Proiectul a fost blocat în urma unei anchete realizate de Rise Project, ajungându-se la un proces în instanţă, iar anul trecut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat undă verde construcţiei.

Protestatari din Sinaia, Breaza, Braşov, Bucureşti şi Urziceni vor participa sâmbătă, de la ora 11:00, la un protest care va avea loc în faţa sediului Primărie Sinaia, împotriva unui proiect care prevede ridicarea unei parcări supraetajate într-o zonă istorică a staţiunii.

”Aleea Caraiman este una dintre zonele cele mai frumoase şi cu cea mai mare încărcătură istorică din România. Primarul Vlad Oprea, lipsit de orice urmă de viziune şi abandonând orice scrupule pentru a urma interese obscure, urmăreşte să o distrugă împreună cu dealul dintre Gara Sinaia şi Hotel Caraiman şi forţează construcţia unei parcări monstruoase, care va mutila părţi istorice ale oraşului şi-i va răpi din moştenirea sa preţioasă” transmit, miercuri seară, printr-un comunicat de presă, organizatorii.

”Parcurgerea la picior a Aleii Caraiman de la Gara Sinaia până la parcul Dimitrie Ghica este un ritual de neînlocuit şi sănătos pentru corp şi suflet. Este unul dintre locurile acelea puţine unde revenim de multe generaţii şi simţim că timpul a stat. Când totul se schimbă, unele locuri trebuie să rămână aşa cum le ştim. Sunt hrană pentru suflet şi ar fi o traumă pentru mulţi ca Aleea Caraiman să rămână doar în tablouri”, a declarat preşedintele Agent Green, Gabriel Păun, citat în comunicat.

”Nu-i niciun secret că e nevoie de infrastructură rutieră pe Valea Prahovei, dar la fel de clar este că soluţia Primăriei Sinaia este dintre cele mai proaste. Cetăţenii nu trebuie să accepte superficialitatea şi inconştienţa cu care primarul vrea să rezolve problema parcărilor prin distrugerea unui element important din patrimoniul natural şi cultural al comunităţii”, a precizat Ciprian Găluşcă, coordonator al campaniei pentru păduri şi biodiversitate, Greenpeace România

Conform organizatorilor, Ordinul Arhitecţilor din România a transmis că ”în cazul staţiunii Sinaia, este necesară identificarea unei soluţii de amplasare a parcării de tip Park&Ride care să nu pună în pericol identitatea localităţii”.

În octombrie anul trecut, autorităţile locale din Sinaia anunţau că vor relua proiectul construirii unei parcări supraetajate, în apropierea gării din staţiune, proiect derulat din fonduri europene şi blocat timp de trei ani în instanţă. Parcarea va fi construită după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut o decizie a Curţii de Apel Bucureşti prin care s-a dispus anularea unui ordin de reziliere a unor acte administrative care stăteau la baza proiectului.

Jurnaliştii de la Rise Project au fost cei care, în vara anului 2019, au scris despre proiectul parcării supraetajate de la Sinaia, care va fi ridicată în apropierea gării.

În urma anchetei, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în calitate de autoritate de management a proiectului, a emis, în mai 2020, o decizie de reziliere a contractului, pe care Primăria Sinaia a contestat-o în instanţă.

În mai 2021, Curtea de Apel Bucureşti a dat câştig de cauză oraşului Sinaia, anulând decizia Ministerului. Decizia Curţii de Apel a fost atacată cu recurs, iar în 29 septembrie anul acesta recursul a fost respins definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Proiectul „Construire Park & Ride” este derulat prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritara 3 – Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţii 4e – Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilităţii urbane multimodale durabile şi a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare.

Valoarea totală a proiectului: 27.097.223, 07 lei din care valoarea eligibilă a proiectului este de 22.871.595,72 lei, iar finanţarea nerambursabilă 22.414.163,80 lei, din care 19.440.856,36 lei reprezintă contribuţia din FEDR şi  2.973.307,44 lei reprezintă contribuţia naţională.

Proiectul ar fi trebuit demarat în septembrie 2017 şi finalizat în termen de 54 de luni, în februarie 2022.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...