Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Cea mai mică medie cu care s-a intrat la liceu în acest an, în județul Brașov, este 1,00, admisă la „Victor Jinga” Săcele, relatează Bună Ziua Brașov.
În judeţul Braşov au fost repartizaţi 3.727 de candidaţi, iar cele mai mari două medii din judeţ, din acest an, de 9,95 (a Dorei şi a lui Mihnea), au fost admise la Colegiul Naţional „Dr. Ioan Meşotă” şi la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”.
Din cauza faptului că şcolile profesionale devin practic licee, rezultatele sunt total diferite de anii anteriori la admiterea din acest an.
Aşa se face, de exemplu, că în acest an, vor fi 10 liceeni cu medii între 1 şi 1,99 – 10 în total, în judeţul Braşov. Şi multe alte medii de 2, de 3 şi de 4.
„Având în vedere schimbările aduse în acest an în structura învăţământului postgimnazial, dispărând nivelul profesional, rezultatele nu pot fi comparate în judeţul Braşov cu cele din anii precedenţi, decât la clasele la care mediile de admitere au fost mari şi în anii precedenţi”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov, Valentin Bucur.
La prima etapă a repartizării nu au fost repartizaţi, dintre care trei din Braşov şi doi din alte judeţe.
Tot din cauza faptului că şcolile profesionale se transformă în licee au rămas şi sute de locuri libere pentru a doua etapă a repartizării la licee. 573, în judeţul Braşov, cele mai multe de până acum.