Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un marș de protest împotriva ”Legii Vexler”, anunțat de Ațiunea Conservatoare va avea loc astăzi, joi, 15 ianuarie.
Legea trebuie abrogată, a precizat, pe Facebook, liderul formațiunii, Cladiu Târziu.
Acesta a explicat că data a fost aleasă tocmai pentru a coincide cu ziua în care este marcată nașterea lui Mihai Eminescu și Ziua Culturii Naționale.
„Această lege reprezintă cel mia grav atac la adresa identității și valorilor noastre naționale din utimele trei decenii. Ea trebuie abrogată. Iar acest lucru este posibil dacă mitingul organizat pe 15 ianuarie de Acțiunea Conservatoare va fi suficient de puternic, încât mesajul nostru să fie luat în serios de majoritatea parlamentară. Din caest motiv, nu vom încărca protestul nostru, care are o temă unică, Legea Vexler, cu alte nemulțumiri existente în societate, oricât de justificate ar fi acestea.”
Protestul are strict motivație cultural identitară, a mai spus Târziu, care a precizat că Acțiunea Conservatoare a încheiat un protocol cu AUR, care va participa la protest, protocol în care formațiunea lui George Simion își asumă respectarea strictă a temei exclusive a protestului care este Legea Vexler.
Liderul extremist George Simion a anunțat și el că AUR participă joi, 15 ianuarie, la protestul organizat de europarlamentarul Claudiu Târziu.
Conform Jandarmeriei, prima adunare publică va avea loc în Piața Universității, între orele 17:30 și 20:30, fiind organizată de Partidul Acțiunea Conservatoare, pentru a protesta împotriva „Legii Vexler”, anunță Mediafax.
Programul acestei manifestații include adunarea participanților în zona statuilor, urmând ca de la 18:45, manifestanții să se deplaseze spre Ateneu pe ruta Piața Universității – travers în dreptul Muzeului Municipiului București – Bd. Nicolae Bălcescu – Bd. Gheorghe Magheru – stânga pe str. George Enescu – stânga pe str. N. Golescu – str. Episcopiei.
Cea de-a doua adunare publică este programată în Piața Victoriei, între orele 17:30 și 23:00, scopul acesteia fiind „protestul împotriva politicilor de împovărare fiscală impuse de Guvern”.
Potrivit autorităților, manifestarea se va desfășura în alveola centrală a pieței, fără deplasări, urmând ca participanții să părăsească zona până la ora 23:00.
Jandarmeria Capitalei face apel către organizatori și participanți să respecte traseele și locurile stabilite, indicațiile forțelor de ordine și să adopte un comportament civilizat. De asemenea, participanții sunt sfătuiți să nu aibă asupra lor bagaje voluminoase.
În plus, jandarmii au amintit că este strict interzisă participarea la adunări publice cu arme, materiale explozive sau incendiare sau substanțe iritant-lacrimogene.
„Facem precizarea că, la locul de desfășurare a activității, Jandarmeria Capitalei va avea echipe de dialog cu veste inscripționate, de culoare albastră, care au rolul de a asigura dialogul permanent cu organizatorii și participanții la aceste adunări publice”, mai transmit autoritățile.
Autoritățile au anunțat că vor monitoriza desfășurarea evenimentelor: „Ca măsură preventivă, pentru descurajarea și probarea eventualelor fapte antisociale care pot periclita caracterul pașnic al adunărilor publice, jandarmii vor efectua fotografii și filmări operative pe tot parcursul desfășurării evenimentelor”.
„Jandarmeria București va asigura protecția tuturor persoanelor care aleg să-și exprime opiniile în mod pașnic. Astfel, facem apel atât la cei prezenți, cât și la ceilalți cetățeni să fie responsabili și îi asigurăm că siguranța lor este prioritatea noastră”, se arată în încheierea comunicatului.
Pe dl Vexler cine l-a votat in Parlamentul Romaniei?
Târziu aberează cu naționalismele lui absurde.
Dar legea pesedistului Vexler este ambiguă și are nevoie de clarificări.
Dacă pesedeu a conceput-o așa, a făcut-o pentru a fi interpretabilă discreționar și a lăsa loc abuzurilor.
Vexler e doar un vehicul, un instrument al pesedeului.