
Protest al studenților în fața Gării de Nord față de pierderea gratuității pentru călătoriile cu trenul / Protest și la Cluj
UPDATE: Aproximativ 40 de studenţi au protestat, vineri, în faţa Prefecturii Cluj, împotriva intenţiei Guvernului României de a suspenda gratuitatea transportului pe calea ferată, relatează Agerpres.
Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Mulţi studenţi au nevoie de gratuitatea aceasta pentru că vin din familii cu situaţie precară, stau în cămin, şi au nevoie să fie ajutaţi, mai ales în pandemie. Tot ce ne dorim este să revenim la normalitate”, a declarat unul dintre protestatari.
Protestatarii au purtat afişe cu mesaje precum „Voi cu trenul înainte, noi cu dreptul înapoi”, „Să vă fie frică, studenţii se ridică”, „Pierdem trenul spre educaţie”.
Știrea inițială: Câteva zeci de reprezentanți ai studenților protestează, vineri, în fața Gării de Nord din București față de pierderea gratuității pentru călătoriile cu trenul
„Scopul comemorării face referire la decizia Guvernului de a limita dreptul studenților la transport feroviar gratuit, fără existența unui minim dialog cu reprezentanții studenților, deși asemenea decizii cu impact asupra accesibilității, echitabilității și riscului de abandon trebuie, în primul rând, stabilite prin consultarea tuturor actorilor interesați. De asemenea, comemorăm lipsa de interes a decidenților pentru un dialog deschis cu reprezentanții studenților, atât în lumina eliminării dreptului la gratuitate, cât și în ceea ce privește problemele și nevoile sistemului de învățământ superior”, au transmis reprezentanții Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), într-un comunicat de presă.
Protestul este organizat între orele 10.00 și 13.00.
Premierul Florin Cîțu a anunțat după ședința de Guvern de miercuri că transportul studenților pe calea ferată nu va mai fi gratuit și că se revine la reducerea de 50%, cum era până în februarie 2017.
Sursa foto: captură video
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
42 comentarii