G4Media.ro

Proiectul de lege privind protecția consumatorilor împotriva dobânzilor excesive, discutat astăzi de…

Foto: Inquam Photos/ George Călin

Proiectul de lege privind protecția consumatorilor împotriva dobânzilor excesive, discutat astăzi de judecătorii CCR 

Curtea Constituţională a României (CCR) discută, miercuri, sesizarea asupra proiectului de lege privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive, transmite Agerpres.

Sesizarea a fost formulată şi transmisă Curţii Constituţionale de către grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Pe 6 mai, plenul Camerei Deputaţilor a dat vot favorabil proiectului de lege privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive, în scopul menţinerii echilibrului contractual şi al asigurării integrităţii pieţei financiar-bancare interne.

Deputaţii au adoptat un amendament respins iniţial de comisiile de specialitate, potrivit căruia, „prin excepţie de la prevederile art.5, în cazul creditelor de consum în valoare maximă de 15.000 de lei, suma totală de rambursat de către consumator nu poate depăşi dublul sumei împrumutate. Articolul 5 prevede că „dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR”.

Au votat pentru amendamentul iniţiat de deputatul minorităţilor naţionale Iulius Marian Firczak 177 de deputaţi, 80 au fost împotrivă şi cinci s-au abţinut.

Potrivit unui alt amendament, creditor financiar este o instituţie de credit autorizată de Banca Naţională a României, o sucursală din România a unei instituţii de credit străine, o instituţie financiară nebancară sau o entitate care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe.

Un articol modificat de deputaţi prevede că „dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi cu mai mult de două puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă; în cazul în care creditorul financiar este o instituţie financiară nebancară, dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi dublul dobânzii de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă”.

Un alt amendament prevede că dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR.

Deputatul USR Cosette Chichirău a calificat proiectul de lege ca fiind populist şi neconstituţional.

„În martie 2019, CCR a declarat, cu unanimitate de voturi, ‘pachetul de legi Zamfir’ neconstituţional. Acest proiect reia una dintre ideile din acest pachet – şi anume plafonarea dobânzilor. (…) Prin acest proiect, unii parlamentari îşi rezolvă problemele de familie sau cele de interes personal, de natură penală”, a argumentat aceasta, cerând respingerea proiectului.

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a subliniat că proiectul are ca obiectiv plafonarea dobânzilor în România, în condiţiile în care, pe alocuri, media dobânzii este de 4 ori mai mare faţă de media Uniunii Europene. ”Cred că e momentul ca românii să nu mai plătească cele mai mari dobânzi din Europa”, a susţinut Simonis.

Sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. votati partidele vechi, ca sa faca bani pe spinarea voastra, tara de fraieri ce sunteti

  2. În contextul prezentat, cred că se poate spune că proiectul de lege este incomplet. Ar putea foarte bine să includă prevederi cu privire la alimentele da bază, spre exemplu, care vizează un număr cu mult mai mare de cetățeni decât cei care au credite. Spre exemplu, ar putea fi specificat prin lege că prețul la energie, carburanți, zahăr, ulei, făină, cartofi, să zicem, nu poate depăși dublul costurilor de producție.

    Și, de asemenea, prețurile altor produse considerate importante de către legiuitori. De ce doar prețul banilor trebuie plafonat?!

  3. Mai pregateste CCR vreun blat? Oricum, ei numai cu din astea ne-au obisnuit.

  4. Sunt curios cum judeca aceasta speta CCR?
    Sau asculta vocea partidului care i-a numit?

    • Dar tu ce vrei, pt ca ”partidul care i-a numit” este si cel care a impus aceasta lege tu esti de acord cu ea ?

  5. Sunt cumva dezamagit de politicieni. In loc ca proiectele de lege sa fie votate si discutate in parlament – brusc orice proiect ajunge la CCR. Toate aceste sesizari absurde la CCR nu fac decat sa ii sporeasca inutil puterile. Ajungem la situatii absurde in care seful Camerei Deputatilor impune guvernului sa dea o ordonanta (taxare pensii) promitand ca nu o va ataca la CCR. Ce sa inteleg de aici? Ca Ciolacu ii impune lu Orban sa dea o lege neconstitutionala promitand ca nu o va ataca? Sau admite implicit ca CCR a ajuns un fel de supra-control aplicat fiecarei legi.

    Ce a ajuns acest CCR? Un fel de parlament paralel?

    Deja e legiuitor pozitiv de multa vreme (prin formulari de genul „Legea e constitutionala in masura in care prin X se intelege Y).

    Deja se plaseaza deasupra celorlalte puteri – chiar si deasupra Parlamentului (!!!) de multa vreme (vedeti deciziile din 17 iunie) „Parlamentului îi revenea obligaţia constituţională de a respinge ordonanţa de urgenţă astfel adoptată, şi nu de a o aproba”. Deci CCR ajunge sa emita obligatii parlamentului in a aproba sau respinge legi. 9 omuleti obliga aproape 500 de oameni sa voteze legi dupa cum vor ei.

    Vom vedea – pe termen lung – daca toata aceasta joaca la CCR e buna sau nu.

    • E simplu,citeste Constitutia ,Legea de organizare a CCR , precum si Regulamentul de functionare si toate nedumeririle se vor lamuri.

  6. Am citit toate astea. Poti sa imi zici te rog de unde anume (fie din constitutie, fie din legea de organizare) rezulta ca CCR poate obliga parlamentul sa voteze o lege intr-un anumit fel?Ajungem in situatii absurde in care CCR obliga puterea legislative sa voteze legile dupa cum vor ei.

    Sau alta absurditate – la controlul inainte de promulgare – pot sta legile la dospit cu lunile. Chiar si dezbatarea pe legea din articol a fost amanata o luna. Ti se pare normal ca un act *adoptat* de parlament sa stea blocat cu lunile pana se intalnesc cei 9 omuleti? Destul ca dureaza chiar si 2 ani sa fie adoptata o lege, mai sta cateva luni si dupa ce a fost adoptata.

    Nu mai vorbesc de faptul ca multe din conflictele juridice de natura constitutionala au inceput sa fie judecate si politic. Ce parere ai tu ca CCR i-a zis Presedintelui Republicii sa faca alta desemnare de premier (ca Orban nu era bun) – si in final tot Orban a ajuns premier? Eu trag concluzia ca pur si simplu Curtea „a crezut” ca Orban II nu are majoritate in parlament – dar s-a inselat. CCR a rasturnat ordinea fireasca in stat si a considerat ca poate cenzura Presedintele in a face desemnarea – dar care in final a fost votata de parlament! Sa inteleg ca in viitor de fiecare data opozitia va ataca la CCR orice desemnare de premier (ca asa cred ei, ca nu poate forma o majoritate)?