G4Media.ro

Program de weekend în Deltă: ONG Fest, Somova eXtreme, Pastasciutta Fest și…

Sursa foto: Pixabay

Program de weekend în Deltă: ONG Fest, Somova eXtreme, Pastasciutta Fest și Serbările Scrumbiei

Mai multe evenimente îi așteaptă pe localnicii din Tulcea și pe turiștii care își petrec sfârșitul de săptămână în Delta Dunării, anunță Agenția de presă Rador, citată de Radio Constanța.

Vineri, în Piața Civică din municipiul Tulcea, de la ora 16.00, se va desfășura ONG Fest Tulcea 2023 – ediția a VII-a, eveniment ce face parte din Săptămâna Națională a Voluntariatului. Vor avea loc spectacole de muzică folk, dans stradal, târg de suveniruri, demonstrații de prim-ajutor și jocuri pentru copii.

Tot în Piața Civică, de la ora 18.00, vor avea loc spectacole susținute de diverși artiști, cu ocazia evenimentului  ”Colegiul Dobrogean Spiru Haret – 140 de ani de educație la Tulcea”.

Sâmbătă, 20 mai, începând cu ora 11.00, se va desfășura competiția de ciclism Somova eXtreme, eveniment adresat atât amatorilor, cât și celor experimentați, iar de la ora 16.00, în localitatea Greci, în zona ”Pietrele Mariei”, se va desfășura un concurs gastronomic de gătit paste, Pastasciutta Fest Greci.

De asemenea, sâmbătă și duminică,  de la ora 10.00, pe Faleza Dunării din localitatea Maliuc se vor organiza ”Serbările Scrumbiei”, ediția a II-a, eveniment în cadrul căruia vor avea prezentări de articole vestimentare locale, gastronomie locală, obiceiuri și tradiții, precum și spectacole.

Întrucât se estimează prezența unui public numeros, jandarmii le recomandă participanților la aceste evenimente să evite consumul excesiv de alcool, să nu se implice în incidente care ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, să acorde o atenție deosebită copiilor și, la nevoie, să solicite sprijinul jandarmilor, fie direct, fie prin apelarea numărului de urgență 112.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...