G4Media.ro

Profesorul Doru Căstăian, despre planurile cadru: Numărul de ore alocat oricărei discipline…

Foto: Proiectul Merito

Profesorul Doru Căstăian, despre planurile cadru: Numărul de ore alocat oricărei discipline este irelevant dacă disciplinele sunt predate prost

Spun de la început că intervenția mea e una de principiu, nu mă refer strict la propunerile apărute „pe surse”, care se pare că nu sunt asumate oficial de minister.

Dacă e să mă refer strict la mine, am să mărturisesc că, deși predau mai multe discipline (strânse generic sub numele de discipline socio-umane), la cicluri și niveluri diferite de învățământ, am adesea sentimentul că predau de fapt o singură mare disciplină, într-un mod mai degrabă interdisciplinar, transdisciplinar și, cu siguranță, indisciplinat.

Adaptez, desigur, metodele și strategiile didactice la nivelul de vârstă și particularitățile elevilor mei, dar, în esență, urmăresc cu obstinație și perseverență formarea de deprinderi și competențe transversale. Așadar, problematizez, instig la polemică, stimulez imaginația, forțez afectivitatea și gândirea cu experimente mintale, caut obstinat să construiesc în elevii mei (și în mine) omul acela profund și stabil care, indiferent ce va reține și va uita, să poată avea o șansă de a se simți acasă în lumea asta, pe care să o înțeleagă și, poate, să o schimbe în bine. Conținuturile sunt variate și rarisim preluate din manual. Astfel, o lecție de economie poate fi oricând motivul pentru o incursiune în istorie, în domeniul artei, în filosofie sau literatură.

Cred că acest mod de a face lucrurile are multiple avantaje, printre altele că evită o nișare prea îngustă, că leagă cunoștințele în hărți complexe, cu sens, ale lumii și sufletului, că evită axarea exclusivă pe rezolvările algoritmice pentru examene șamd. Este adevărat că o astfel de abordare necesită o perspectivă mai largă decât cea care vizează exclusiv pregătirea examenelor, o depășire a simplei instruiri în favoarea educației formative și, oricât de infatuat ar suna (nu este, vă asigur) profesori cu o cultură solidă, curioși, activi intelectual, dispuși să privească și cerul, nu doar degetul care-l arată. Numărul de ore alocat oricărei discipline este irelevant dacă disciplinele sunt predate prost, fără a ține ochii pe obiectivele majore, transversale, predate eventual doar pentru examene. Avem de decenii științe (exacte și socio-umane) în școală, dar suntem printre cei mai slab formați și necritici cetățeni ai lumii civilizate.

Citește articolul integral pe Edupedu.ro.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...