Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Sindicatele din Educație anunță că demarează procedurile pentru declanșarea grevei generale în Învățământ. Liderul FSLI, Simion Hăncescu, a declarat, potrivit Antena3.ro, că „deschiderea anului școlar va fi în stradă”, din cauza măsurilor anunțate de ministrul Educației și premierul Ilie Bolojan, care afectează educația.
„Unul din domeniile care nu au fost ocolite de măsurile pe care vrea să le ia Guvernul e Educația. Noi am anunțat proteste în zilele de 9,10,14 și 15, protestăm în Piața Victoriei și la sediile partidelor. Anunț de acum că prima zi de școală va fi în stradă. În data de 8 septembrie organizăm un marș uriaș în București, sperăm la cel puțin 30.000 de oameni și în orașele reședință de județ. Deschiderea anului școlar va fi în stradă. Demarăm și procedurile pentru declanșarea grevei generale”, a spus Simion Hăncescu.
„Ceea ce se întâmplă e impardonabil. Măsurile pe care Guvernul vrea să le ia sunt iresponsabile. A mări norma didactică e un dezastru în momentul de față. A mări efectivul de la clasă, după ce ani de zile ne-am străduit să ajungă la nivelul țărilor normale, acum se dorește mărirea lor. Se intenționează să se regândească modul de calcul la plata cu ora, ceea ce e un dezastru. Vor fi ore care nu vor fi efectuate pentru că oamenii vor refuza. Dacă Guvernul Bolojan o ține pe a lui și refuză să dialogheze înseamnă că nu avem altă cale decât de a protesta masiv”, a mai declarat Hăncescu.
Cursurile anului școlar 2025-2026 încep pe 8 septembrie. Calendarul anului școlar 2025-2026.
Eu as atrage atenția ca lumea care e platita de catre stat nu intelege valoarea muncii lor… politicienii sunt plini de bani si afaceri personale, directorii la fel… intermediaza si primesc comisioane.
muncitorii sunt doar plini de… munca
Reprezentantul politic contorsionat în reprezentant al celor din învățământ avea la 1 ianuarie, 2025, conf. declarației de avere, un venit de 365121 lei. Adică peste 3 miliarde 600 de mii de lei per an. Veniturile provin din multele funcții pe care le desfășoară în paralel – așa, ca orice muritor de rând, fără odihnă… ori, chiulind de la unele ore pe care le are la școală? De ce nu renunță la sinecuri acest ins, ca să aibă timp pentru lupta cu statul care l-a promovat continuu? De ce nu iese la pensie un astfel de om? Ce mai poate el aduce bun pentru țară, dacă iese la atac doar atunci când privilegiile îi sunt în pericol?
Care „Invatamant” domnu’ Hancescu? Ala de produce analfabetism functional pe banda?!? Din partea mea, sunteti platiti mult prea mult si la gramada. Ar trebui sa se instituie un sistem anual si real de evaluare a profesorilor/invatatorilor si in functie de rezultat sa fie si salariul. In alta ordine de idei, sunt siderata sa aflu ce venituri au asazisii sefi de sindicat, in fapt niste baroni secularizati pe post. Nu numai in politica/politicieni ar trebui intrat cu drujba legala ci si in sindicate/sefi de sindicat si forma lor de organizare, in primul rand interzicerea prin lege la orice alt fel de venit (asa cum au magistratii in functie, de ex.) in afara de venitul oferit benevol de catre membrii.
Si parintii au o parte din vina si directorul scolii ca nu vorbeste despre neajunsuri si inspectorii scolari care mai mult calatoresc decat indruma
P.S. In urma cu 2-3 ani, cand cu marsul ala mastodont, am fost printre foarte putinii comentatori G4 care mi-am exprimat opinia impotriva majorarii salariale ale „dascalilor”, nu prea am gasit intelegere printre ceilalti cititori, opinia mea fiind ca si cea de azi: lun in considerare halul de incultura/analfabetism functional al societatii (peste 45%), sunt salarii nemeritate!
Dupa parerea ta profesorul ar trebui sa primeasca mai puțin decat un şofer de la stat.
E o chestie in Constitutie cu traiul decent, coşul minim…
Oamanii au nevoie de haine, cosmeticale… ca nu isi duc viata in peştera. Au nevoie sa fie considerati importanti in ceea ce fac
Profesorii spuneau ca lucreaza si in vacanta, nu ar putea sa faca greva acum? Sau sunt in concediu platit timp de 2.5 luni?
vara muncesc ei cel mai mult, de-aia nu au timp să facă acum grevă și trebuie să aștepte până la toamnă
Ieșiți acum.in strada când și așa tăiați frunză la câini, nu sa afectați cursurile copiilor, cei care nu au nici o vina in cazul de față!