
Procurorul general, întrebat când a apărut legătura între Călin Georgescu şi Horaţiu Potra: Elemente apar în toamna lui 2021, se consolidează în primăvara lui 2022/ Potra a călătorit la Moscova în 2023 şi în septembrie 2024
Procurorul general al României, Alex Florenţa, a afirmat că elemente certe de legătură între fostul candidat independent la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu şi Horaţiu Potra apar încă din toamna lui 2021, dar acestea se consolidează în aprilie 2022, atunci când Georgescu apelează la liderul grupării de mercenari pentru a avea susţinerea acestuia. Alex Florenţa a precizat că Horaţiu Potra a călătorite la Moscova în toamna lui 2023 şi în septembrie 2024, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Alex Florenţa a fost întrebat, marţi seară, la Digi 24, când a apărut legătura dintre Călin Georgescu şi Horaţiu Potra.
”Elementele certe de legătură dintre cei doi apar încă din toamna anului 2021. Ele se consolidează în primăvară anului 2022, mai precis în luna aprilie, când candidatul independent apelează la liderul grupării de mercenari pentru a fi susţinut de către acesta în demersul pe care îl punea deja la cale în vederea accederii la alegerile prezidenţiale. Şi există dialoguri certe, documentate, în prezenta cauză cu privire la aceste elemente”, a afirmat Alex Florenţa.
El a fost întrebat dacă Horaţiu Potra avea deja legături cu Federaţia Rusă.
”Da”, a răspuns Florenţa.
Procurorul general a fost întrebat dacă liderul mercenarilor călătorise deja la Moscova.
”Din elementele din dosar, el călătoreşte încă din toamna lui 2023, chiar şi în septembrie 2024”, a precizat Alex Florenţa.
Întrebat dacă legăturile lui Potra cu Federaţia Rusă documentate de procurori erau anterioare primei întâlniri cu Călin Georgescu, procurorul general a răspuns: ”În principal, cam din acel moment încep toate tatonările către actorul statal străin, atât directe, cât şi prin intermediul unor apropiaţi ai liderului mercenarilor, unii dintre ei cu legături certe în Federaţia Rusă prin prisma gradelor de rudenie, de exemplu, pe care unii le aveau acolo. Există şi diferite elemente în această cronologie încă din 2022, încercându-se chiar contacte pe spaţiul transnistrean, din care se urmărea achiziţionarea unor arme care să fie folosite de elementele mercenare care au fost implicate ulterior în acest dosar”.
El a fost întrebat dacă în telefonul lui Potra au fost găsite poze cu el la Moscova.
”Din percheziţiile informatice, da, la momentul percheziţiilor domiciliare care au fost făcute publice la momentul respectiv au fost ridicate mai multe dispozitive informatice, ascunse în acel buncăr care a fost descoperit şi care, ulterior, făcând obiectul percheziţiilor informatice, au relevat multe şi dintre aceste legături şi dintre legăturile cu planul extern”, a subliniat procurorul general.
Alex Florenţa a fost întrebat şi când ajung oamenii lui Potra în preajma lui Georgescu ca agenţi de pază, şoferi.
”Întreaga anvergură a atragerii acestui grup de mercenari se realizează în mod direct în preajma alegerilor din primul tur al anului 2024. Ei erau folosiţi pe toate palierele. Există şi autoturisme care au fost predate la momentul respectiv spre folosinţă candidatului independent, autoturisme plătite de către mercenari. Există mai multe elemente de acest tip. (…) Toată partea de mercenari din jurul acestuia e constituită din foşti luptători în Legiunea Străină şi mulţi dintre ei în acţiunile de mercenariat din Congo, fiind angajaţi de companiile conduse de liderul lor”, a afirmat Alex Florenţa.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.