G4Media.ro

Primele sancțiuni la spitalul din Reșița, unde au fost surprinse imaginile de…

sursa foto: Facebook/ Miuta Dani

Primele sancțiuni la spitalul din Reșița, unde au fost surprinse imaginile de groază cu pacienți dezbrăcați și mizerie: au fost amendate directoarea, asistentele șefe de la două secții, o altă asistentă și o infirmieră

Ministerul Sănătății anunță primele sancțiuni la spitalul din Reșița, unde au fost surprinse imaginile de groază cu pacienți dezbrăcați și mizerie. Inspecția Sanitară de Stat le-a amendat pe directoarea spitalului, asistentele șefe de la două secții, o altă asistentă și o infirmieră.

Comunicatul Ministerului Sănătății:

Inspecția Sanitară de Stat a aplicat primele sancțiuni în cuantum de 18 400 lei reprezentanților Spitalului Județean de Urgență Reșița, după prima zi de control în această unitate.

Astfel, inspectorii sanitari au sancționat managerul unității cu o amendă în valoare de 10 000 lei, pentru neefectuarea periodică sau după necesitate a lucrărilor de igienizare și reparații a clădirilor sanitare, conform HG 857/2011, art 30, lit e deși lucrările de igienizare se aflau în planul de conformare asumat de manager cu termen decembrie 2020.

Asistenta șefă a secției de Pneumopftizilogie si asistenta șefă a secției de boli infecțioase au fost sancționate cu câte 2000 lei fiecare pentru nerespectarea precauțiunilor universale și a protocoalelor de lucru de către personalul medical și auxiliar, în conformitate cu art 32, lit k, HG 857/2011. Pentru același motiv, tot cu 2000 lei a fost amendată și una dintre infirmierele unității sanitare.

O altă asistentă medicală care activează în cadrul secției de boli infecțioase a fost sancționată cu 2 400 lei pentru gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor medicale periculoase rezultate din activități medicale, conform HG 857/2011, art.31, lit f.

Acțiunea de control va continua zilele următoare, echipei de la nivelul local i se va alătura o echipă din cadrul Ministerului Sănătății.

Context

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a solicitat, în această dimineață, reprezentanților Inspecției Sanitare de Stat (ISS) să demareze de urgență un control la Spitalul Județean de Urgență Reșita, urmare a imaginilor apărute în spațiul public privind modul în care sunt tratați pacienții din cadrul secției de boli infecțioase, a transmis Ministerul Sănătății într-un comunicat de presă.

Imagini desprinse parcă dintr-un film de groază au apărut în spațiul public și înfățișează interiorul Secției de Boli Infecțioase a Spitalului Județean din Reșița. Mizerie, igrasie și pacienți lăsați pe jos. Este realitatea dură din sistemul de sănătate. Managerul spitalului recunoaște că imaginile sunt într-adevăr din interiorul unității și a deschis o anchetă internă, a relatat Digi24.

Citește integral

Imagini de groază din Spitalul Reșița: pacienți ținuți goi pe holuri și mizerie de nedescris / Managerul: „Recunoaștem ce se întâmplă în spital” / Ministrul Tătaru a cerut un control de urgență

Sursa foto: Facebook Miuta Dani

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

24 comentarii

  1. Demisia Victor Ponta, urgent!

  2. Ca la Auscwitz ! Ce mai?
    Cred ca se incadreaza si la crime impotriva umanitatii.

  3. Frecție la picior de lemn. Amenzile sunt rezolvate din doua zile de spaga.

  4. amendate!? Sa va fie rusine, ma spagarilor. vouă nu va e sila sa lucrați în asa condiții? doar banii vedeți.

  5. in toti acesti 30 de ani atitea banii sau scurs in conturile offshor, vile, yahturi, bijuterii.. cind te gindesti ca atitea spitale moderne se putea de construit..

  6. Urmeaza protestele sindicatelor din sistemul sanitar.
    Nu neaparat pentru aceste amenzi date la Resita, ci pentru actiunea de control in sine a unitatilor medicale de urgenta.
    Va dati seama ce cutremur am avea daca ar fi dezvaluita toata mizeria? Ramaneti in siguranta!

  7. Ești un pic de „șăf” într-un spital public, om te-ai făcut: ai asigurate, pentru tine și rudele apropiate, servicii complete de curățenie și reparații la locuințele proprii cu personalul și „materealele” spitalului. Ești într-o poziție de șef mai mare atunci pe lângă serviciile complete de mai sus ai și o sursă importantă de rotunjire a veniturilor prin licitații de achiziții și relații cu servicii de pompe funebre. Pacienții ? Un rău necesar, iar cei mai periculoși sunt cei care se internează fiind cu adevărat bolnavi. Rezultat ? Ceea ce se vede din când în când, când mizeria de pe dinafară. De neînțeles este comportamentul majorității personalului din spitale care nu sunt nici șefi, nici în cărdășie cu aceștia și acceptă situația demnă de evul mediu întunecat.

  8. v-ati intrebat cati infirmieri sunt pe tura pe o astfel de sectie? maximum 2…si cati pacienti din aceasta categorie?
    unde sunt calugarii si calugaritele iubitoare de aproape in aceste vremuri de restriste?
    stau bine mersii prin manastitri, se „roaga”, manca fasole si se besesc toata ziua. seara si-o trag in „bashitorel”….
    da, e durereros sa vezi oamenii fara discernamant in situatia aceasta, dar, intrebati-i pe cei care au acasa in ingrijire o astfel de persoana, cum se descurca….ca la stat nu mai sunt locuri in astfel de azile, iar la unul privat costa in jur de 1000€ pe luna. bine ca avem pensii speciale si 600 de de alesi ai neamului.
    p.s: pentru toti desteptii neamului care injurati fara rost pe aici, cati dintre voi sunteti dispusi sa mergeti si sa faceti voluntariat inbtr-un astfel de spital?
    nu-mi veniti ira cu „salariile babane” ale cadrelor medicale….un infirmier are net aprox 2500 lei…
    voi ati merge sa lucrati pe salariul asta?

    • @ghitza, gresita atitudinea ta, pai de ce sa merg sa fac asta? eu am invatat la scoala matematica, prin ceea ce lucrez aduc bani in tara din afara, bani care se duc in taxe, si de banii aia astept ca niste directorasi sa-si faca treaba, si oricine e platit din taxe sa isi faca treaba la fel de serios cum o fac eu

      acum vrei sa le plang de mila infirmierilor ca trateaza oamenii ca niste animale, ca nu sunt platiti cu mii de euro?

      tu crezi ca infirmierii aia au fost angajati pe bune? eu sunt gata sa bag mana in foc ca o mare parte din asistenti/e / infirmieri/e s-au angajat cu pile , cu aranjamente, fara vocatie, fara nici o compasiune , fara nimic, dand la o parte oameni care poate ar fi vrut sa faca

    • @ andrei: nu ai inteles nimic din ce am incercat sa explic:
      1) ai vazut /intalnit vre-o persoana cu dementa severa? sunt sigur ca nu. daca observi persoana este imbracata in camasa de nopate si are asternuturi pe pat…pe care le-a dat la o parte. o astfel de persoana , in decurs de cateva minute isi scoate/rupe hainele de pe ea.
      2) daca ai 10 astfel de persoane internate pe langa alte 20 cu alte afectiuni si doar 2 infirmieri, cum te descurci?
      3) spaga se da la ginecologie..la psihiatrie/infectioase este criza de personal…nimeni nu vine sa lucreze
      asa ca, mai incet cu acuzatiile nefondate

  9. Mizeria e de nedescris si e prezenta in toata tara. Asta e rezultatul managementului facut de politrucii care conduc judetele si care au jefuit spitalele in folosul lor si al gastilor care controleaza tot sistemul sanitar.
    Priviti ex. de la Hunedoara! Presedintele Laurentiu Nistor responsabil pentru tot dezastrul in care se afla judetul Hunedoara si implicit spitalele din judet, e „lovit” de COVID cu „simptome usoare” , haosul domneste peste tot, la conducerea SPITALULUI JUDETEAN DE URGENTA DEVA s-au perindat peste 10 manageri in ultimii 4 ani, au murit oameni nevinovati, au fost sesizate toate institutiile responsabile despre abuzurile si jaful practicat de NISTOR si camarila sa, nimeni nu l-a intrebat ceva in legatura cu problemele depistate!!!
    Nici presedintele IOHANNIS nu a catadicsit sa ceara masuri care sa opreasca abuzurile clicii USL-iste(chiar functioneaza si acum!), judetul a ramas cel mai sarac judet din ARDEAL si printre cele mai sarace din tara.
    Nu abordeaza nimeni problema firmelor lui GHEORGHE FALCA care au dus-o bine si cu PSD si cu PNL, iar acum o duc si mai bine.
    Pe cine ar afecta dezval;uirile, sanctionarea celor vinovati, cine sunt cei care au „ingropat” toate dosarele penale atat la DNA cat si la Parchet?!!!

  10. Spitalul acela este in subordinea Consiliului Judetean. Managerul este numit politic si nu este medic. Banii vin de la Consiliul Judetean iar apoi ,managerul spitalului ,organizeaza licitatiile necesare bunei functionari .La aceste licitatii ,participa diverse firme ,care se angajeaza sa execute, la un pret corect si o calitate buna , tot ceea ce este prevazut in caietul de sarcini.
    Urmariti licitatiile ,urmariti sumele acordate ,urmariti ce firme au castigat,ce politicieni au condus judetul , ce manageri au numit si cate zeci milioane de euro, s-au cheltuit, in ultimii 30 de ani , in acel spital….ca sa arate exact ca in 1970.Pana si noptierele si cimentul din saloane, au ramas de pe vremea lui Ceausescu.
    Ma amuz citind unele comentarii…..ale postacilor de partid, care se straduiesc sa ne convinga ca vina e oriunde ,numai la cei care conduc judetul si dau banii …nu e.
    Pana atunci ,tot infirmiera,tot asistenta si tot medicul sunt amendati ……de ce ?
    Nu ei aleg managerul….nu ei organizeaza licitatiile….nu ei au banii pt investitii…..nu ei pot demara lucrarile de renovare.
    Mai ieri ,un medic ,ardea alaturi de pacientii lui,incercand sa ii salveze …..vad ca deja ati uitat.
    Alooo! Managerii numiti politic , politicienii din Consiliile Judetene,cei care sifoneaza banii spitalelor, prin licitatii trucate ……ceva probleme ? Macar de constiinta ?……Pana nu o sa scoateti politica din sanatate si invatamant …..nu o sa aveti reforme …….doar dezastre.

  11. Dar, Inspectia Sanitara de Stat unde-a fost pana AZI?!
    Dar DSP Caras Severin CE a facut pana azi?!
    Dl Tataru NU spune nimic despre DSP Caras Severin, care are RESPONSABILITATEA in acel judet!!!
    La Caras Severin EXISTA DSP?!
    Exista DSP cu oamenii aia bine platiti, dar care NU fac NIMIC?!
    DSPul din Caras Severin a pus piciorul vreodata in acest Spital?!
    Este RESPONSABILITATEA acestor DSPuri ca Spitalele sa NU arate asa!
    Am cautat Informatii pe Site-ul DSP Caras Severin: Organigrama postata specifica numai Serviciile din Institutie, fara sa mentioneze NUMARUL de Angajati din fiecare Serviciu!
    NU am aflt CATI Angajatii are DSP Caras Severin si tare as vrea ca Directoorul DSP Caras Severin sa ne spuna CE FAC Angajajtii DSP Caras Severin, au trecut vreodata pe la Spitalul judetean Caras Severin???!!!
    CUNOSC ei situatia de la Spital?!
    Ca la oricare DSP din Romania: „Noi la Stat cu drag luam degeaba salariile alea umflate”!!

  12. unde nu e PSD e PNL, adica tot aceeasi incompetentat

  13. Cadrele medicale si sanitare care fac dovada ca au intrat in sistem pentru bani si nu pentru a ingriji oameni sa fie scosi din sistemul public pe viata . Scursuri ordinare .

  14. Amenzi au dat, da’ au facut ceva sa repare situatia si sa fie siguri ca nu se mai repeta?

    Buna gluma, nu?

    • Pai, TREBUIAU amendate si Inspectia Sanitara de Stat si DSP Caras Severinm, care, conform LEGISLATIEI in domeniu, FAC Controale periodice la Spitalele din Romania!!!
      Inspectia Sanitara face Controale Trimestriale si Emite Rapoarte in urma Controlului, Rapoarte care sunt adevarate MOSTRE de NIMIC, le gasiti pe site-ul Inspectiei sanitare e stat, am posta un link, dar G4media nu a dat postarea!
      Inspectia sanitara de stat si DSP Caras Severin unde-au fost, au pus piciorul vreodata la Spitalul judetean Caras Severin, e RESPONSABILITATEA lor!!
      Inspectia Sanitara de stat functioneaza pe baza Legii 95/2006, dar NU face NIMIC!
      La fel DSPurile, efectiv NU exista, desi au Angajati multi si bine platitui si rasplatiti!!!!

  15. Uite Site-ul Inspectiei Sanitare de Stat, aflata in subordinea directa a Minsiterului Sanatatii, gasiti pe Site Rapoartele trimestriale ale Inspectiei Sanitare sau Rapoarte tematice(COVID, de exemplu), adevarate MOSTRE de NIMIC institutional romanesc!
    Halucinant!!
    http://www.ms.ro/organizare/inspectia-sanitara-de-stat/

    Inspecția sanitară de stat functioneaza pe bazaLegii95/2006… adica, NU functioneaza… exista, dar nu se baga in treburile altora!!!

  16. „Amendate” 😐 ? Puscarie, direct.

  17. Gestionează sporurile de 85%!

  18. Mare parte din politicienii autohtoni vor in Bucuresti si la Bruxelles, si posturi de parlamentari sau europarlamentari, printre ei si unii medici care au legaturi cu partidele; dupa alegeri, legatura cu colegiile in care au candidat ramane doar formala. Cineva dintr-o regiune a tarii poate castiga mandate intr-un oras din alta regiune cu care de fapt nu are nicio legatura. In provincie se dau uneori amenzi sau sunt schimbati sefii de institutii, insa sanctiunile se opresc la nivel de institutie, iar politizarea este cvasitotala si perpetua.