Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ceea ce trebuie împiedicat imediat în Ungaria ar fi transformarea unei moluște inerte precum președintele de vitrină într-un sabotor activ al deciziilor viitorului cabinet Tisza. Este, sunt convins, planul lui Viktor Orbán. Péter Magyar este perfect conștient de acest lucru. Are dreptate să ceară demisia paiaței orbániste Sulyok. Cu cât mai repede, cu atât mai bine.
În 1968, Dubček s-a debarasat de stalinistul Novotný fără întârziere. A fost o condiție sine qua non pentru Primăvara de la Praga. La fel pentru Primăvara de la Budapesta începută pe 12 aprilie 2026.
Țin să accentuez că Magyar nu este un Viktor Orbán 2. Nu este un ersatz al acestuia. Nu este „soft Viktor”. Este un învingător. L-a învins pe Orbán pentru că este opusul său. Nu doar ca psihologie, ci și, mai ales, ca ideologie.
Vom vedea cum decurg lucrurile cu aparatele ideologice de stat create de cei doi Orbáni, Viktor și consilierul său Balázs. Dar este necesară retragerea în regim de urgență a fondurilor publice pentru focarele reacționarismului radical precum Mathias Corvinus Collegium și branșele sale de la Bruxelles și din România.
Sunt locurile unde se pregătesc cadrele Putinternului. MCC este putinism sub acoperire academică. La fel și Danube Institute.
Aceste fortărețe ale Noului Obscurantism nu sunt simple sinecuri de genul Institutului Levantului al lui Emil Constantinescu. By the way, aud că devine acum un Institut al Păcii. Mimetismul balcanic nu se teme de ridicol. Viktor Orbán nu e mimetic. Știe ce vrea. Îi are pe Putin și pe Trump în spate. Este exponentul cel mai articulat, deci cel mai primejdios, al fascismului baroc.
Eu cred că domnul Tismăneanu suferă de TDS – Trump Derangement Syndrome. În rest îmi pare normal.
Domnul Tismăneanu nu pierde nici-o ocazie de a lega numele lui Trump de fascismul baroc. Trump nu e fascist de nici-un fel, nu e nici măcar politician, e om de stat care servește bine America.