Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, prim-vicepreședinte PSD, a mers la vor și a declarat că în urmă cu 35 de ani România era o țară foarte tristă și că nu își dorește ca acele vremuri să se întoarcă. El a precizat că „fondurile europene sunt în euro și nu în ruble” și a făcut apel ca românii să iasă la vot, pentru a merge înainte.
„Astăzi este o zi specială și în drum către secția de vot, vot la care îi rog pe toți românii să fie prezenți pentru că azi mai mult decât oricând avem nevoie de prezența la vot. Azi mai mult decât oricând mi-au venit în minte două lucruri. Primul lucru extrem de important este că această comunitate a locuitorilor Sectorului 4 s-a schimbat fundamental în ultimii ani, grație eforturilor pe care UE le-a făcut pentru România. (…) Fondurile europene sunt în euro și nu în ruble.
Al doilea lucru la care mă gândeam era imaginea Bucureștiului, a României în urmă cu mai mult de 35 de ani – un oraș trist, o țară tristă, vremuri extrem de triste. Mă gândesc la părinții mei, la fetița mea. Nu doresc ca acele vremuri să se întoarcă.
Fac apel la absolut toți românii să vină astăzi la vot. E esențial să mergem înainte și să nu ne întoarcem nicio clipă la zona din care am plecat în urmă cu 35 de ani. (…)
Sunt convins că fiecare român din diaspora se gândește nu ar fi putut să fie acolo dacă nu ar fi existat UE”, a declarat Daniel Băluță.
Sunt in euro,dar nu pentru hoți…
Și de ce îți pare rău?!?
E foarte bine că nu sunt pt hoți.
Cat despre ruble, e clar că sunt pt hoți dar și trădători.
România există azi pt că a fost apărată și servită cât și pt că a avut aliați occidentali, nu pt că a fost abandonată, trădată și aliați orientali.
Asta se vrea primar. Se impinge cu Firea care sa iasa în față. Sa l mențină pe Marcel, sa nu schimbe nimic, sa sifoneze bani in continuare ca sigur vor câștiga Bucureștiul.
Asta se vrea primar. Se impinge cu Firea care sa iasa în față. Sa l mențină pe Marcel, sa nu schimbe nimic, sa sifoneze bani in continuare ca sigur vor câștiga Bucureștiul.
Pe rand: sa iasa Dan presedinte, ca dupa aceea au grija bucurestenii sa aleaga un primar care sa continue munca lui. Dar sigur asta isi doreste Baluta si il uraste in continuare pe Dan, si el si Ciolacu, Tudose, Grindeanu, sa nu vorbim de Firea. PSD nu ar avea nicio problema sa se alieze la guvernare cu AUR. Sper ca se tine cont si de asta azi, ca PSDului trebuie sa i se restranga reprezentarea in mai toate institutiile statului.
Dacă îi prevestea cineva că o să îl susțină pe ăla de-l bălăcărea prin toate clipurile și „întâlnirile” cu presa…cred că îl și bătea…na..ce să vezi.