Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Primarul democrat de stânga al New York-ului, Zohran Mamdani, s-a întâlnit joi cu preşedintele Donald Trump la Casa Albă pentru a asigura finanţare federală pentru un proiect de locuinţe sociale, a anunţat biroul primăriei, citat vineri de agenția de știri AFP.
Întâlnirea, care nu a fost anunţată în prealabil, a fost a doua de la alegerea lui Mamdani ca primar al oraşului New York, în noiembrie anul trecut, transmite Agerpres.
Zohran Mamdani l-a îndemnat pe preşedintele republican să deblocheze 21 de miliarde de dolari în granturi federale pentru construirea a 12.000 de locuinţe sociale şi de infrastructură – parcuri, şcoli şi centre de sănătate – într-un cartier din Queens.
„Această propunere reprezintă o oportunitate unică pentru o generaţie de a răspunde la criza locuinţelor la nivelul cerut”, a subliniat biroul primăriei într-un comunicat publicat după întâlnire.
„Dacă proiectul se va concretiza, ar reprezenta cea mai mare investiţie în locuinţe şi infrastructură din oraşul New York din ultimii peste 50 de ani”, se menţionează în comunicat.
„Familiile muncitoare sunt alungate din cartierele pe care le-au construit. Pentru a ne ridica la înălţimea situaţiei, avem nevoie de un partener federal veritabil dispus să investească în mod îndrăzneţ şi să acţioneze urgent”, a declarat Zohran Mamdani, adăugând că a „apreciat oportunitatea de a discuta direct cu preşedintele Trump”.
Descriind o „întâlnire productivă cu preşedintele Trump”, Mamdani a postat de asemenea pe contul său pe reţeaua X o fotografie din Biroul Oval în care preşedintele, originar din New York, ţine în mână zâmbitor două exemplare din prima pagină a ziarului Daily News: unul autentic, celălalt o parodie care i-a fost oferită cu ocazia întâlnirii.
Primul exemplar datează din 1975, când preşedintele de atunci, Gerald Ford, a refuzat să ajute oraşul ajuns în faliment. Ziarul a titrat pe prima pagină: „Ford către oraş: Crăpi!”. Varianta modificată oferită de Zohran Mamdani lui Donald Trump titrează: „Trump către oraş: Să construim!”.
Cele două părţi au convenit să continue discuţiile în următoarele săptămâni, a precizat biroul primarului.
Trump şi Mamdani s-au întâlnit pentru prima dată la Casa Albă în noiembrie anul trecut, la scurt timp după alegerea celui de-al doilea ca primar.